Povestile emotionante din drumul refugiatilor spre Europa. "Mai bine murim intr-o barca de plastic decat in Bagdad"

Peste o jumatate de milion de migranti si refugiati au sosit in Europa in 2015 dupa ce au traversat Marea Mediterana, dintre care 3.000 au murit sau sunt dati disparuti, potrivit Inaltului Comisariat al ONU pentru Refugiati. Iar povestile refugiatilor, emotionante si cutremuratoare, nu fac altceva decat sa confirme lupta dintre viata si moarte ce se poarta in largul marii.

"Barcile din plastic", adevarate sicrie plutitoare

Membrii unei familii din Irak i-au marturisit lui Brandon ca au preferat sa moara intr-o barca “din plastic” decat sa moara in Bagdad, motiv pentru care au vandut tot ce-au avut si si-au riscat viata pentru a ajunge in Europa.

“Traiam permanent in frica. Am inceput sa primim sms-uri. Spuneam 'dati-ne bani sau va dam foc la casa. Daca spuneti ceva politiei, va omoram'. Nu aveam la cine sa apelam. Suntem saraci. [...] Apoi, intr-o noapte, ne-am trezit, iar casa noastra era in flacari. Abia am scapat cu viata.”

Odata ajunsi pe insula Lesbos din Grecia, ei au fost emotionati de felul in care a fost primita de localnici: “Toata lumea a fost foarte draguta cu noi. Cand am ajuns pe plaja, erau oameni care ne dadeau mancare si ne imbratisau. Un preot ne-a dat un covor pe care sa ne rugam. Ne-a spus ca avem acelasi Dumnezeu.”

Una din cele mai triste poveste insa a fost spusa, in lacrimi, de o femeie care si-a pierdut sotul in drumul spre Grecia.

“Sotul meu si cu mine am vandut tot ce aveam ca sa ne permitem calatoria. Am lucrat 15 ore pe zi in Turcia pana am strans bani suficienti cat sa plecam. Traficantul ne-a pus 152 de persoane pe o barca. Odata ce am vazut asta, multi dintre noi am vrut sa ne intoarcem, dar ne-a zis ca cine se intoarce nu-si primeste banii inapoi. Nu am avut de ales”, povesteste femeia.

Apoi, drumul pe mare a luat o intorsura tragica.
“Atat cabina de jos, cat si puntea erau pline cu oameni. Valurile au inceput sa intre in barca,motiv pentru care capitanul le-a spus tuturor sa-si arunce bagajele in mare. La un moment dat ne-am lovit de o stanca, insa ne-a zis sa nu ne facem griji. Apa a inceput sa intre in barca, dar din nou ne-a spus sa nu ne facem griji. Toata lumea a inceput sa tipe. Noi am fost ultimii care am iesit de acolo in viata. Sotul meu m-a scos prin fereastra. In apa, si-a dat jos vesta de salvare si i-a dat-o unei femei. Am inotat cat de mult am putut. Dupa cateva ore, mi-a spus ca se intoarce pe spate sa se odihneasca. Era atat de intuneric ca nu vedeam nimic. Valurile erau mari. Puteam sa-l aud strigandu-ma, dar era din ce in ce mai departe de mine. Intr-un final, pe mine m-a gasit o barca. Pe sotul meu nu l-au gasit.”, a povestit, cu lacrimi in ochi femeia.

Pe insula Kos din Grecia, Brandon s-a intalnit si cu un brutar care, miscat de ce vede zi de zi, imparte paine refugiatilor.

“Tatal meu era fermier si aveam 8 frati. Cand am facut 15 ani, am plecat in Australia pentru ca familia mea nu avea ce sa manance. Am calatorit cu o barca timp de 40 de zile. Cand am ajuns acolo, nu mi-am gasit un job pentru ca nu vorbeam engleza si am fost nevoita sa dorm pe strazi. Stium cum este. Asa ca merg cu dubita in port in fiecare zi si le impart paine refugiatilor. Fiul meu este partenerul meu de afaceri. Imi zice 'Tata, te rog. Este ok sa ajuti, dar nu in fiecare zi.' Dar merg in continuare in fiecare zi pentru ca stiu cum este sa nu ai nimic.”

Articol recomandat de sport.ro

Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1