Papa Francisc, in pelerinaj de trei zile in Tara Sfanta
Papa Francisc a pornit intr-un pelerinaj in Tara Sfanta, in perioada 24-26 mai, in cadrul caruia va vizita in Iordania, Cisiordania (teritoriile palestiniene) si Israel.
www.stirileprotv.ro transmite LIVE imagini din locurile vizitate de Papa Francisc, sambata si duminica. Prima transmisie LIVE este din Iordania.
Vizita plina de riscuri in tara Sfanta a lui Francisc, "Papa poporului", le da batai de cap fortelor locale de securitate, relateaza AFP. In pelerinajul sau, Sfantul Parinte doreste sa faca bai de multime, la bordul unui vehicul deschis, atat la Amman, cat si la Betleem, in Cisiordania.
"In materie de securitate, acest Papa ridica o problema", recunoaste preotul David Neuhaus, un consilier pentru presa al Patriarhiei Latine de la Ierusalim pentru vizita lui Francisc, in perioada 24-26 mai. Un papa care, inca din ziua intronizarii la Roma, a rupt cordonul de securitate pentru a merge la credinciosi prezenti in Piata Sfantul Petru, afirma Neuhaus, apreciind ca Francisc probabil se va indeparta de la protocol si in timpul acestui sejur. Acesta este, totusi, un scenariu problematic pentru fortele de securitate iordaniene, palestiniene si israeliene insarcinate cu protectia Papei.
Iordania vrea sa arate ca este "o oaza de pace si stabilitate" intr-o regiune aflata in criza, a declarat un oficial in domeniul securitatii, la Amman. Aproximativ 500 de oameni vor suplimenta garda regala in cursul vizitei papale.
Francisc vrea sa efectueze un tur, intr-un jeep descoperit, la sosire, inaintea unei slujbe, la 24 mai, pe stadionul din Amman. Toate celelalte deplasari vor fi efectuate cu elicopterul sau intr-un vehicul inchis. La 25 mai, politia si garda prezidentiala palestiniana vor prelua stafeta, dupa sosirea Papei la Betleem. "Vom depune toate eforturile, nu doar pentru a-l proteja pe Papa, ci si pentru a-i face aceasta vizita agreabila si a-i permite sa-si transmita mesajul catre popor", a declarat Adnane Damiri, o purtatoare de cuvant al serviciilor palestiniene de securitate.
Tinere din cadrul Garzii Prezidentiale, antrenate de catre jandarmi din cadrul GIGN de la Ierihon (Cisiordania) si din Iordania, vor fi insarcinate cu protectia Suveranului Pontif. La Ierusalim, un potential "butoi cu pulbere", deplasarile Papei Francisc vor fi securizate de catre politie, in coordonare cu Shin Beth, serviciile israeliene de securitate interna, si serviciile italiene care-l insotesc pe Papa. "Mii de politisti se vor afla in zona si in interiorul orasului, sustinuti de forte speciale in civil si unitati heliportate", a declarat un purtator de cuvant al politiei israeliene, Micky Rosenfeld.
Impozantul dispozitiv de videosupraveghere, care cuprinde 320 de camere de luat imagini ce strajuiesc Orasul Vechi, va permite urmarirea miscarilor Suveranului Pontif. Israelul a consolidat deja protectia anumitor locuri sfinte crestine, vizate de un val de vandalism, imputat unor evrei extremisti. Insa Rosenfeld apreciaza ca nicio amenintare particulara nu vizeaza securitatea Papei argentinian. "Nu avem niciun motiv sa ne fie frica, pentru ca Israelul ne pune la dispozitie doza necesara, chiar o «overdoza» de securitate", a ironizat patriarhul latin al Ierusalimului, monseniorul Fouad Twal.
Crestinilor de la Ierusalim, care si-au exprimat ingrijorarea ca pe strazile Orasului Sfant vor mai ramane doar pisicile pentru a-l primi pe Papa Francisc, un reprezentant al serviciilor de securitate israeliene le-a raspuns ca "nu va exista nicio pisica afara". Nicio slujba publica nu este prevazuta la Ierusalim. "Sunt sigur ca aceste momente vor oferi imagini puternice, care vor incalzi inima credinciosilor la fata locului", a declarat preotul Neuhaus, evocand "ocazii in vederea unor intalniri spontane" intre Papa si credinciosi.
Iata care sunt cele mai importante locuri care vor fi vizitate de Papa Francisc si semnificatia istorica a acestora:
-► Pe malul iordanian al Iordanului, in dreptul orasului palestinian Ierihon, este locul in care Isus Cristos a fost botezat - potrivit traditiei - de catre Ioan Botezatorul. In 2009, Benedict al XVI-lea a pus prima piatra la temelia unei noi biserici de rit melkit (greco-catolic) si unei biserici latine (catolice romane), cele doua comunitati crestine prezentate ca fiind majoritare in Iordania.
-► Papa va oficia si in Betleem (Cisiordania) o mare mesa in public, in Piata Mangeoire, in fata Bazilicii Nasterii. Situata in centrul Betleemului, un oras autonom palestinian, Biserica Nasterii a fost construita in secolul al IV-lea pe locul pe care, potrivit traditiei, Maria l-a nascut pe Isus, intr-un grajd. Clasat in Patrimoniul Mondial, lacasul atrage doua milioane de pelerini anual. Cladirea a fost afectata de intemperii si conflicte, acoperisul fiind supus unor ample lucrari de renovare.
-► Tabara de refugiati de la Dheisheh (Cisiordania) - infiintata in 1949 - a gazduit mai intai familii palestiniene izgonite din Ireusalim si din zona orasului de catre armata israeliana, in timpul Razboiului israeliano-arab. In prezent, 14.800 de palestinieni traiesc in aceasta zona de la periferia Betleemului, care a devenit a cincea cea mai populata tabara de refugiati din Cisiordania, din totalul de 19. In 2000 Ioan Paul al II-lea a indemnat, intr-o vizita in aceasta tabara, la o solutionare rapida a dramei refugiatilor palestinieni.
-► Bazilica sfantului mormant (Ierusalim) este unul dintre cele mai importante sanctuare al crestinismului. A fost construit pe locul in care, potrivit traditiei, Isus a fost crucificat, iar apoi coborat in momant, dupa care a inviat. Sase comunitati de crestini - greci ortodocsi, catolici latini (romani), armeni, copti, sirieni ortodocsi si etiopieni - impart acest sanctuar de la "statu quo-ul" din 1852.
Papa Francisc urmeaza sa participe la o rugaciune ecumenica alaturi de sefi ai altor biserici crestine, acesta reprezentand punctul culminant al pelerinajului sau.
-► Espalanada Moscheilor, numita Haram al-Sharif ("Sanctuarul Nobil") de catre musulmani si "Muntele Templului" de catre evrei, este un loc sacru si o sursa de tensiuni aproape zilnice intre cele doua religii. Strajuita de celebra "Cupola a Stancii", esplanada adaposteste Moscheea Al-Aqsa, cel de-al treilea loc sfant al islamului. In partea opusa se afla Zidul Plangerii, ultimul vestigiu al celui de-al Doilea Templu evreiesc, distrus in anul 70 de catre romani, un loc sacru al iudaismului.
-► Memorialul Yad Vashem (Ierusalim) este consacrat memoriei celor sase milioane de evrei care au cazut victime genocidului nazist in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Acest loc adapostit de o padure gazduieste un muzeu, arhive, un zid pe care sunt inscrise numele victimelor si o Cripta a Amintirii, unde oaspetii de marca sunt invitati sa reaprinda "flacara eterna".
-► Gradina Ghetsimani (Ierusalim) este un loc la poalele Muntelui Maslinilor, in Gradina Ghetsimani, unde, potrivit Noului Testament, s-a rugat Isus inainte sa fie arestat de catre romani. In gradina cresc maslini, dintre care unii ar fi milenari.
-► Cenaclul este locul unde, potrivit traditiei, Isus a luat ultima cina impreuna cu apostolii, in timpul careia a fost instituita euharistia. Tot aici Sfantul Duh s-a pogorat asupra apostolilor, dupa 50 de zile de la Paste. Aceste doua evenimente marcheaza, pentru crestini, nasterea Bisericii. Cenaclul (locul Cinei de Taina) se afla la al doilea etaj al acestui edificiu, pe Muntele Sion, iar la parter se afla mormantul regelui David. Lacasul este totodata un sanctuar musulman. Acest loc, pe a carui utilizare Vaticanul doreste sa o recupereze, cristalizeaza furia credinciosilor evrei radicali care se opun ca Papa sa oficieze o mesa pe care o considera "lipsita de pietate".
Sursa: Mediafax
Etichete: papa francisc, iordania, ierusalim, Cisiordania, Palestina,
Dată publicare:
23-05-2014 13:18