Zona prin care coronavirusul intră în corp. Ne acoperim degeaba doar gura

×
Publicitate

Două tipuri de celule din cavitatea nazală au fost identificate drept cele mai probabile puncte de intrare a coronavirusului în corpul uman, a concluzionat o echipă internaţională de cercetători.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că două tipuri de celule prezentau niveluri ridicate ale proteinelor de intrare pe care le foloseşte COVID-19 pentru a pătrunde în corpul uman, relatează Agerpres.

Potrivit specialiştilor, identificarea acestor celule ar putea explica rata mare de transmitere a acestui virus.

În plus, cercetarea a demonstrat că celule din ochi şi din unele organe conţin, de asemenea, proteine de pătrundere virală.

Concentrații virale mai mari în nasul pacienților

 

Conform unor studii anterioare, eşantioanele prelevate cu ajutorul tampoanelor speciale din nasul pacienţilor cu COVID-19, simptomatici sau asimptomatici, prezentau concentraţii virale mai mari în comparaţie cu cele prelevate din gât.

Oameni de ştiinţă din întreaga lume încearcă să înţeleagă modul exact în care se răspândeşte virusul pentru a ajuta la prevenirea transmiterii şi dezvoltarea unui vaccin.

Doctor Waradon Sungnak, autor principal al studiului, de la Wellcome Sanger Institute, a spus: "Am descoperit că proteina receptor ACE2 şi proteaza TMPRSS2 care pot activa intrarea SARS-CoV-2 sunt exprimate în celule din diferite organe, inclusiv celule de pe mucoasa interioară a nasului. Am dezvăluit apoi că celulele ce secretă mucus şi celulele ciliate din nas prezentau cele mai ridicate niveluri ale ambelor proteine virale de COVID-19 dintre toate celulele din căile respiratorii. Acest lucru face ca aceste celule să fie cea mai probabilă cale iniţială de infecţie pentru acest virus".

Cum s-a realizat analiza

 

Doctor Martijn Nawijn de la Centrul Medical Universitar Groningen din Olanda, a declarat: "Este pentru prima dată când aceste celule din nas au fost asociate cu COVID-19. Deşi există numeroşi factori care contribuie la transmisibilitatea virusului, descoperirile noastre sunt în concordanţă cu ratele de infectare rapidă ale virusului, observate până în prezent. Localizarea acestor celule, pe suprafaţa internă a nasului le face foarte accesibile virusului şi, de asemenea, poate contribui la transmiterea către alte persoane".

Raportată în Nature Medicine, analiza face parte dintr-un demers internaţional prin care se încearcă utilizarea datelor din Atlasul Celular Uman pentru a înţelege infecţia şi boala.

Pentru a descoperi care celule ar putea fi implicate în transmiterea coronavirusului, cercetătorii au analizat mai multe seturi de date din Atlasul Celular Uman din peste de douăzeci de ţesuturi diferite de la persoane neinfectate.

Ei au căutat să afle care celule individuale au exprimat ambele proteine de intrare esenţiale pe care COVID-19 le foloseşte pentru a infecta celulele umane.

Lista simptomelor noului coronavirus

 

În general, simptomele noului coronavirus pot fi asemănătoare cu cele ale gripei, printre acestea numărându-se febra, tusea şi durerile în gât, în timp ce unele persoane pot să nu prezinte simptome, fiind totuşi capabile să transmită virusul.

O listă cu simpomele noului coronavirus ce au fost descoperite până în prezent este disponibilă aici.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62123977
VIDEO: Șarpele cu 2 capete. O specie foarte rară de reptilă a fost descoperită în India

O specie de șarpe extrem de rară, cu două capete, i-a uimit pe experții în animale. Reptila a fost găsită de un pasionat de animale sălbatice într-o pădure din India de est .

62043228
Cum ar putea afecta pandemia de coronavirus prezicerea fenomenelor meteorologice

Pandemia de coronavirus ar afecta sistemele de observaţie meteorologică.

61938064
Ultima superlună a anului 2020. Când va putea fi văzut fenomenul astronomic

Ultima superlună a anului 2020, când satelitul natural al Pământului se va afla cel mai aproape de planeta noastră, va fi vizibilă joi noapte.

Recomandări
Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 68 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut. 

Grindeanu simion inquam gc
PNL acuză PSD că face jocurile AUR în Parlament: „Manipulează procedurile parlamentare”

Deputaţii PNL Ionel Bogdan, Gabriel Andronache şi Ciprian Dobre i-au acuzat pe social-democraţi că "manipulează procedurile parlamentare în conivenţă cu AUR", cu referire la două decizii luate în aceeaşi zi de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Elevi scoala
Elevul din Bistrița care a rănit o profesoară și doi colegi, externat de la Psihiatrie și dus la audieri. Minorul a fost exmatriculat

Elevul de 13 ani care a rănit o profesoară şi doi colegi la o şcoală din Bistriţa a fost externat din Clinica de Psihiatrie Infantilă şi dus la Poliţie, pentru audieri.