Studiu: Nivelurile ridicate de grăsimi sănătoase ar putea proteja împotriva cancerului. Ce spun cercetătorii

62220205
StirilePROTV

O dietă bogată în grăsimi sănătoase poate proteja împotriva cancerului, potrivit unei noi cercetări de la Universitatea din Georgia, care se adaugă la alte dovezi anterioare.

Suplimentele de ulei de peşte ar putea ajuta la protejarea împotriva riscului general de apariţie a cancerului. În plus faţă de scăderea colesterolului, menţinerea creierului sănătos şi îmbunătăţirea sănătăţii mintale, o nouă cercetare de la Universitatea din Georgia (UGA) sugerează că acizii graşi omega-3 şi omega-6 ar putea ajuta la prevenirea unei varietăţi de tipuri de cancer.

Publicat în International Journal of Cancer, studiul s-a bazat pe date de la peste 250.000 de persoane şi a constatat că nivelurile mai ridicate de acizi graşi omega-3 şi omega-6 au fost asociate cu un risc mai scăzut de apariţie a cancerului.

„Nivelurile mai ridicate de omega-3 şi omega-6 au fost asociate cu rate mai scăzute de cancer”, a declarat luni, într-un comunicat, Yuchen Zhang, autorul principal al studiului şi doctorand în Colegiul de Sănătate Publică al UGA . „Aceste constatări sugerează că persoana obişnuită ar trebui să se concentreze pe obţinerea unei cantităţi mai mari din aceşti acizi graşi în regumul lor alimentar”.

Participanţii cu niveluri mai ridicate de omega-3 au avut rate mai scăzute de cancer de colon, stomac şi plămâni, în plus faţă de rate mai scăzute ale altor tipuri de cancer al tractului digestiv.

Nivelurile ridicate de omega-6 au condus la rate mai scăzute de 14 tipuri diferite de cancer, inclusiv creier, melanom malign, vezică urinară şi altele.

Grăsimile sănătoase reduc riscul de apariţie a 19 tipuri de cancer

Studiul s-a bazat pe datele unui studiu realizat în Regatul Unit pe un eşantion de peste 250.000 de persoane care au fost urmărite timp de mai bine de un deceniu. Dintre aceşti participanţi, aproape 30.000 au dezvoltat o formă de cancer în timpul perioadei de studiu.

Unele cercetări anterioare au stabilit legături între nivelurile de acizi graşi şi riscul de apariţie a cancerului. Cu toate acestea, niciun studiu nu a putut determina în mod concludent dacă acizii graşi omega-3 şi omega-6 au redus ratele de cancer sau au crescut probabilitatea de supravieţuire în cazul unui diagnostic de cancer.

Este important de reţinut că beneficiile unor niveluri ridicate de acizi graşi nu au depins de alţi factori de risc precum Indicele de Masă Corporală (IMC), consumul de alcool sau activitatea fizică.

Suplimentele de ulei de peşte vin cu o varietate de beneficii pentru sănătate

Cunoscuţi drept „grăsimi sănătoase”, acizii graşi omega-3 şi omega-6 sunt esenţiali pentru sănătatea umană. Aceştia sunt prezenţi în peştele gras, nuci şi chiar în unele uleiuri vegetale, cum ar fi uleiul de canola.

Dar probabil că majoritatea oamenilor nu consumă suficient din aceste alimente pentru a atinge cantităţile recomandate.

Acesta este motivul pentru care multe persoane apelează la suplimentele cu ulei de peşte. Acestea sunt una dintre cele mai populare pastile dietetice de pe piaţă şi pe bună dreptate.

Studii anterioare sugerează că suplimentele cu omega-3 pot reduce riscul de apariţie a colesterolului ridicat şi pot reduce riscul de boli de inimă.

Dar aceste suplimente populare de ulei de peşte nu sunt pentru toată lumea, avertizează cercetătorii.

În studiul de faţă, de exemplu, cercetătorii au constatat că nivelurile ridicate de omega-3 ar putea fi asociate cu un risc uşor mai mare de cancer de prostată. Efectul protector al omega-6 a fost mai puternic la participanţii mai tineri, în special la femei.

„Pentru femei, este o decizie uşoară: Mănâncă mai mult omega-3”, spune Kaixiong „Calvin” Ye, autorul corespondent al studiului şi profesor asociat în Colegiul Franklin de Arte şi Ştiinţe din UGA, în comunicatul universităţii.

Cercetări anterioare au arătat că pastilele omega-3 pot ajuta la scăderea colesterolului şi a riscului de boli de inimă.

Dar cum anume luptă aceşti acizi graşi împotriva cancerului, cercetătorii nu sunt pe deplin siguri, dar bănuiesc că omega-3 şi omega-6 ar putea ajuta la reglarea inflamaţiei şi a creşterii celulare în organism – două procese-cheie care pot merge prost în cancer. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a identifica cu precizie mecanismele în joc.

Între timp, specialiştii recomandă să adăugaţi mai mult somon, nuci şi seminţe de in în regimul alimentar. Inima, creierul şi poate chiar riscul de cancer ar putea avea de câştigat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Un nou tratament promiţător pentru o boală autoimună ar putea duce la vindecarea ei

La nivel mondial, potrivit estimărilor, peste 5 milioane de oameni suferă de lupus, o boală autoimună cu o componentă genetică, în care sistemul imun devine hiperactiv şi atacă ţesuturile normale, prin formare de autoanticorpi.

Regiunea Pământului unde câmpul magnetic slăbește ”excepțional de repede”. Cele mai mari civilizații au pierit din cauza asta

Câmpul magnetic din America de Nord slăbește ”excepțional de repede”, în timp ce câmpul din emisfera estică, inclusiv China, se întărește, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii militari chinezi.

 

A fost descoperită steaua care se rotește de 716 ori pe secundă. Iar sistemul din care face parte e și mai ciudat

Oamenii de știință danezi au descoperit o stea neutronică care se rotește în jurul axei sale cu o viteză greu de imaginat: de 716 ori pe secundă.  

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.