Teoria lui Stephen Hawking despre cel mai mare mister: găurile negre

Omul de ştiinţă susţinea că acestea nu ar produce dispariţia totală a informaţiilor despre o particulă pe care "o înghit".

"Găurile negre nu sunt chiar atât de negre pe cât par. Şi nu sunt închisorile veşnice pe care ni le imaginăm. Particulele pot să scape dintr-o gaură neagră şi, totodată, pot ieşi într-un alt Univers", afirma savantul în cursul unei reuniuni cu oameni de ştiinţă organizată la KHT Institute of Technology din Stockholm.

Explicând că şi-a "extins" ideile anterioare în domeniu, el a opinat că o "gaură neagră ar trebui să fie mare şi să se rotească pentru a putea fi o trecere către alt Univers". "Dar niciodată nu am putea să revenim în al nostru. Aşa încât, deşi mă interesează călătoriile spaţiale, nu voi încerca aşa ceva", a mai spus el cu umor.

Ipoteza sa este surprinzătoare având în vedere că, până în anii 1970, ştiinţa considera că găurile negre sunt "ultima frontieră" a materiei, un loc de o densitate atât de mare şi cu o forţă gravitaţională uriaşă, încât niciun obiect care ar fi "căzut" în aceste găuri nu ar mai fi putut ieşi vreodată de acolo. Ideea era valabilă inclusiv pentru fotoni.

Citește și

Metoda descoperită de cercetători pentru a chema o pisică. De ce simplul „pis pis” nu funcționează mereu

În 1975, însuşi Stephen Hawking a reuşit să demonstreze că, în realitate, găurile negre sunt capabile să emită un tip de radiaţii care, de atunci, îi poartă numele, "radiaţii Hawking". Fenomenul, aparent imposibil, se produce la limita imaginară care separa gaura neagră de restul Universului. Orice corp care ar depăşi această barieră ar fi înghiţit pentru totdeauna de gaura neagră, dar pentru particule ajunse chiar pe acea "graniţă" este posibil ca unele să fie "devorate", iar altele să scape în spaţiu.

Ducând raţionamentul mai departe, se ajunge la concluzia că, dacă emit radiaţii, găurile negre pierd din masa lor, devin tot mai mici şi sfârşesc prin a dispărea din Univers, fără a lăsa nicio urmă din informaţiile pe care le conţineau. Acest fenomen ar contrazice însă fizica cuantică, potrivit căreia informaţia cuantică incorporata de materie nu se distruge niciodată. Problema rezultată se numeşte "paradoxul pierderii de informaţie" şi rezolvarea să reprezintă o provocare majoră pentru mulţi cercetători.

Teoria lansată de Hawking - dacă s-ar dovedi că este corectă - ar confirma valabilitatea mecanicii cuantice şi ar explica paradoxul.

"Pornesc de la ideea că informaţia nu se depozitează în interiorul găurii negre, aşa cum era de aşteptat, ci la limitele acesteia, la linia orizontului, de unde informaţia poate scăpa", susținea fizicianul britanic.

Altfel spus, trecând prin zonă limita, toate particulele ar lăsa un fel de "copie", de "duplicat", al lor, care poate "evada" din gaura neagră sub formă de radiaţie. în această situaţie, informaţia nu ar fi distrusă şi nu ar dispărea odată cu gaura neagră.

Problema este că, după un asemenea proces, informaţia ar fi cu totul diferită faţă de cea iniţială. Ar fi ca şi cum s-ar arde un dicţionar: informaţiile conţinute ar exista, dar sub formă de cenuşă, deci, imposibil de recuperat.

Dar Stephen Hawking nu excludea nici o altă variantă, potrivit căreia informaţia "pierdută" în gaura neagră ar fi, în realitate, stocată în alte Universuri, alternative celui în care trăim noi. Pe cale de consecinţă, găurile negre ar fi "punţi" către Universuri paralele.

Stephen Hawking a murit pe 14 martie 2018, la vârsta de 76 de ani.

Articol recomandat de sport.ro

Ce se întâmplă cu relația dintre Kylian Mbappe și Ester Exposito: ”Așa mi s-a spus”