Laureatul premiului Nobel pentru Fizică în 2018 spune că România va arăta în 2019 că este o putere a lumii

×
Publicitate

Laureatul premiului Nobel pentru Fizică în 2018, profesorul Gérard Mourou a spus că România va demonstra în 2019 că este o putere a lumii, iar acest lucru ar putea ajunge pe prima pagină a presei internaţionale.

Savantul a făcut această apreciere sâmbătă, în timpul unui eveniment care a avut loc la ambasada României din Paris, dedicat contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în Anul Centenarului Marii Uniri.

”Aș putea să spun că acest loc a produs pentru mine ceva foarte important. Aici este locul unde s-au discutat și născut (idei, n.red.) și așa mai departe. În două sau trei luni, cred că în martie, vom asista, sau cel puțin așa mi s-a spus, vom asista la prima dovadă a faptului că România este cu adevărat un lider al lumii, pentru că vor fi primii care vor produce (puterea, n.red) 10 pedawat. Și voi fi cu adevărat dezamăgit dacă acest succes nu va fi pe prima pagină a ziarului New York Times.” - a spus profesorul Gérard Mourou.

Evenimentul la care a făcut referire savantul francez vizează cel mai puternic laser din lume, care se află în România, la Măgurele, şi care în luna mai a acestui an a fost testat vineri la capacitatea de 3 PetaWatt (PW).

Această capacitate urmează să crească treptat şi să ajungă în 2019 la puterea nominală de 10 PW.

Laserul, o investiţie estimată la 300 de milioane de euro, finanţată din fonduri europene, a fost testat în toamna anului trecut la capacitatea de 1 PW.

Puterea a crescut apoi treptat, ajungându-se în prezent la 3 PW, iar puterea maximă urmează să fie atinsă la începutul anului viitor.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
61999827
Albert Einstein a prezis viitorul sumbru al evreilor, încă din 1922. Scrisoarea în care își mărturisea temerile

Omul de știință Albert Einstein dezvăluia, într-o scrisoare din 1922, că se teme pentru viitorul Germaniei, iar că evreii „n-au niciun viitor” în această țară.

61999656
A fost inventată pudra care poate stoca informații în locul unui hard-disk

Stickurile de memorie şi hard diskurile ar putea fi înlocuite cândva de o simplă pudră. Cercetătorii belgieni au dezvoltat o pudră care poate stoca date precum texte, fotografii sau muzică pe termen lung.

61996450
"Sicriul de gheaţă" descoperit de NASA la Polul Sud. Explicaţia formei sinistre

După aisbergul perfect dreptunghiular, NASA a publicat noi imagini din Antarctica, în care poate fi văzut un bloc de gheaţă ce pare a avea forma unui coşciug.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.