Experiment. Traseul unui morun eliberat de cercetători în Dunăre, în urmă cu 6 ani

×
Publicitate

Un pui de morun eliberat în mediul natural de specialiştii de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, spune povestea supravieţuirii celei mai vechi specii de peşti de pe planetă, neschimbată de pe vremea dinozaurilor.

Cu ajutorul lui, au fost obţinute informaţii importante despre comportamentul acestor peşti în Dunăre şi în Marea Neagră. În prezent, România, alături de alte state riverane, este implicată în lupta pentru salvarea sturionilor. Peste 200.000 de exemplare de morun, păstrugă şi nisetru au fost lăsate în ultimii ani în sălbăticie.

Morunul, botezat Lucky, a ajuns la specialiştii de la Universitatea ”Dunărea de Jos” în 2012, când cântărea mai puţin de 150 de grame. A fost lăsat în Dunăre în 2013, când avea 700 de grame.

În doar o jumătate de an, Lucky a fost capturat în scopuri ştiinţifice şi cântărea mai bine de două kilograme şi jumătate. Peste un an, când a fost prins iar, dar la gurile braţului Sfântu Gheorghe, avea deja peste 5 kilograme.

Ultima dată morunul a fost prins, din câte se pare, în Ucraina, în 2016, iar cercetătorii de acolo au raportat că ar fi cântărit 7 kilograme. Cu ajutorul unui dispozitiv de monitorizare pe care i l-au instalat când l-au eliberat, cercetătorii au aflat date extrem de importante.

Citește și
Uniunea Europeană nu este pregătită pentru agravarea schimbărilor climatice. Avertismentul experților
Uniunea Europeană nu este pregătită pentru agravarea schimbărilor climatice. Avertismentul experților

Dr. Tudor Ionescu, director Centru Cercetare Sturioni, Universitatea Galaţi: "Lucky e un pui de morun născut sau eclozat în amonte şi capturat la Galaţi, dar, în acelaşi timp, Lucky poate să fie orice pui de morun care ajunge la maturitate sexuală."

Lucky a fost unul dintre peştii lansaţi în Dunăre în cadrul populărilor făcute de Universitatea de la Galaţi în 2013 şi 2015, când au fost eliberate 200.000 de exemplare de morun, păstrugă şi nisteru.

Opt campanii de monitorizare

 

De atunci au fost organizate opt campanii de monitorizare.

Dr. Tudor Ionescu, director Centru Cercetare Sturioni, Universitatea Galaţi: "Spre surprinderea tuturor, supravieţuirea a fost aproape de sută la sută. Vorbim de supravieţuire naturală."

Din păcate, însă, supravieţuirea naturală a speciei este ameninţată de braconajul necontrolat, atât în Delta Dunării, cât şi în celelalte ţări riverane Marii Negre.

Relu Pîrvu, căpitan navă: "La pescari, acuma cinci, şase ani... Ce-am văzut eu... Păstrugă şi am văzut un pui de morun. Eu nisetru n-am mai văzut de 10-15 ani."

Depopularea este, însă, accentuată încă din anii 1950-1960 şi de alţi factori.

Dan Verbina, preşedinte asociaţie de pescari: "Populaţia de sturioni a fost distrusă de cele două baraje care au întrerupt ruta de migraţie a acestei specii."

Carnea de sturion este considerată o delicatesă, ca să nu mai vorbim despre caviar, care se vinde cu 3-4.000 de lei kilogramul.

Conform documentelor oficiale, în 1904 s-au capturat în zona Sfântu Gheorghe, în Marea Neagră, aproape 10.500 de exemplare de nisetru. 100 de ani mai târziu, în 2004, penultimul an în care a fost liber pescuitul comercial la sturioni, au fost prinse numai 28 de exemplare.

Pescuitul la sturioni a fost interzis în ţara noastră din 2006, iar prohibiţia ține până în 2020.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Încep lucrările! 480.000.000€ pentru un stadion de cinci stele
Încep lucrările! 480.000.000€ pentru un stadion de cinci stele
Citește și...
Uniunea Europeană nu este pregătită pentru agravarea schimbărilor climatice. Avertismentul experților
Uniunea Europeană nu este pregătită pentru agravarea schimbărilor climatice. Avertismentul experților

Uniunea Europeană nu este pregătită pentru agravarea schimbărilor climatice și trebuie să își intensifice urgent investițiile pentru a proteja oamenii și infrastructura, avertizează Consiliul științific consultativ european privind schimbările climatice.

Bacterie veche de 5.000 de ani, descoperită într-o peșteră din România. Este rezistentă la 10 antibiotice moderne
Bacterie veche de 5.000 de ani, descoperită într-o peșteră din România. Este rezistentă la 10 antibiotice moderne

O tulpină de bacterii descoperită într-o peșteră de gheață din România este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit unui nou studiu.

Ce este hemocromatoza şi cum poate duce la afectarea organelor
Ce este hemocromatoza şi cum poate duce la afectarea organelor

Excesul de fier este mult mai puțin cunoscut decât deficitul de fier, deși poate avea consecințe la fel de grave.

Recomandări
Cum explică CCR decizia de a declara constituțională reforma pensiilor magistraților. Argumentele Curții - DOCUMENT
Cum explică CCR decizia de a declara constituțională reforma pensiilor magistraților. Argumentele Curții - DOCUMENT

Curtea Constituţională explică de ce a respins miercuri sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor şi de ce a stabilit că actul normativ este constituţional.

HARTĂ în timp real. Toate autostrăzile au fost deblocate. Circulația rămâne oprită pe mai multe DN-uri din cauza ninsorii
HARTĂ în timp real. Toate autostrăzile au fost deblocate. Circulația rămâne oprită pe mai multe DN-uri din cauza ninsorii

Centrul INFOTRAFIC anunță că miercuri dimineața, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului care afectează regiunile centrale, sudice și estice ale țării, circulația este închisă pe mai multe tronsoane de drum din țară.

Coaliția a căzut, în sfârșit, de acord, pe tăierile din administrație. Cine scapă de reducerea cu 10% a bugetelor de salarii
Coaliția a căzut, în sfârșit, de acord, pe tăierile din administrație. Cine scapă de reducerea cu 10% a bugetelor de salarii

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică proiectul de „reformă” în administrația publică centrală, proiect care include o tăiere cu 10% a cheltuielilor de personal, cu unele excepții.