Eveniment astronomic spectaculos pe 21 decembrie. Îl vom putea vedea cu ochiul liber

62164692
Getty

Planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia aparent una de alta, pe 21 decembrie, fiind vizibile ca un astru dublu pe cerul de seară.

"Fenomenul poate fi văzut cu ochiul liber, foarte aproape de orizontul de apus. La Bucureşti, Soarele va apune la ora 16,49, iar după ora 17,00 planetele se pot vedea cu ochiul liber. Se pot vedea până în ora 19,00, când apun. Recomandarea noastră pentru observarea fenomenului este să priviţi dintr-un loc de unde se poate vedea apusul Soarelui, pentru că orice clădire sau obstacol aflat înspre apus va ascunde planetele. O conjuncţie nu la fel de strânsă se va produce pe 31 octombrie 2040, planetele fiind vizibile înainte de răsăritul Soarelui. Următoarea dată când cele două planete se vor afla atât de aproape una de alta va fi pe 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelaţia Capricornus", precizează Obsevatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Capitală, scrie Agerpres. 

Pe pagina de Facebook a observatorului sunt prezentate informaţii şi despre alte apropieri aparente ale celor două planete. Astfel, o altă conjuncţie s-a produs în dimineaţa de 18 februarie 1961. "Nu au fost la fel de apropiate ca în decembrie 2020, fiind la 14 minute de arc una de alta, dar făceau o pereche frumoasă pe cerul de dimineaţă, în jurul orei 6,45", arată sursa citată.

De asemenea, pe 28 noiembrie 1901 cele două planete s-au apropiat la 26 minute de arc una de alta.

"Jupiter şi Saturn se vedeau seara pe cer, unul lângă altul şi într-o companie plăcută cu alte două planete în preajmă. Imediat după apusul Soarelui, pe la ora 17, trebuia să priviţi înspre sud-vest, nu foarte sus faţă de orizont, direcţie în care cel mai strălucitor astru era Venus. În dreapta lui Venus se vedeau alţi doi aştri strălucitori, planetele Jupiter şi Saturn, unul sub altul, Jupiter fiind cel mai strălucitor şi jos" - amintesc reprezentanţii Observatorului.

În ce priveşte conjuncţia de luni seara, planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia una de alta "la doar 6 minute de arc".

"Pe 21 decembrie 2020 planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia una de alta (la doar 6 minute de arc, cum spun astronomii). Se vor vedea destul de greu, înspre apus, între orele 17 şi 18,30, doar dacă orizontul nu este blocat de clădiri", precizează astronomii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62156870
Oamenii de ştiinţă anunţă detectarea în premieră a unor emisii radio de la o exoplanetă

Oamenii de știință au anunţat că au detectat în premieră absolută emisii radio provenind de la o planetă aflată pe orbita unei alte stele decât Soarele, transmite vineri Space.com.

62164225
Lumina ultravioletă poate ucide coronavirusul. Cum putem folosi becurile în lupta cu Covid-19

Lumina ultravioletă poate ucide coronavirusurile și ar putea fi încorporată în sistemele de aer condiționat pentru a steriliza încăperile, spun oamenii de știință.

62140030
Fără alcool după vaccinarea anti-Covid. Expert: „Vă recomand cu tărie să vă abțineți de la băutură”

Persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 ar trebui să evite consumul de alcool, deoarece poate reduce semnificativ răspunsul imun al organismului, ceea ce ar face ca vaccinul să fie ineficient, atrag atenția experții, scrie New Scientist.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.