Două tinere din Constanța au brevetat o invenție ce ar putea fi viitorul agriculturii ecologice

×
Publicitate

O invenţie care ar putea reprezenta viitorul în materie de agricultură ecologică a fost brevetată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

A fost gândită de două tinere din Constanţa, care lucrează la acest proiect încă din perioada în care erau eleve. Este vorba despre un tip de îngrăşământ natural produs din resturi industriale, invenţie care a stârnit deja interesul unei mari companii din Germania.

Foste eleve ale Liceului Internaţional de Informatică din Constanţa, Elif Memet şi Alexandra Carapcea sunt acum studente la facultăţi de top din străinătate. Alexandra învaţă în Marea Britanie, iar Elif, la Universitatea Columbia din Statele Unite ale Americii.

Pasionate de protecţia mediului din clasa a zecea, tinerele au început încă de atunci testele pentru noul tip de îngrăşământ natural.

Elif Memet, studentă: "Am observat că majoritatea subproduselor degradabile din România. Cum ar fi rumeguşul, sunt introduse în apă şi prin fermentație se obţine un produs ecologic care nu dăunează mediului."

După ani de cercetări şi teste, s-a dovedit că îngrăşământul natural, produs din scoarţă de copac, rumeguş şi resturi din industria berii şi a laptelui, ar putea reprezenta viitorul agriculturii ecologice.

Pof. univ. Marius Lungu: "Un produs echilibrat din punct de vedere al nutrienţilor şi un produs ieftin care va fi o alternativă la îngrăşămintele chimice de sinteză care sunt poluante şi scumpe."

Cu ideea lor, Elif şi Alexandra au obţinut cea mai înalta distincţie la cel mai important concurs de inventica organizat la Istanbul. Şi au fost premiate şi de NASA. Produsul a fost brevetat de curând şi de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Potrivit specialiştilor, dacă invenţia ar fi utilizată în zona Europei, brevetul ar valora peste 60 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61910101
Şase oameni, care au trăit opt luni izolaţi, simulând o misiune pe Marte, se întorc la civilizaţie
A fost a cincea misiune de acest gen desfăşurată cu sprijinul NASA, pentru a studia impactul psihologic al unei călătorii lungi în spaţiu.
61909940
Momentul în care NASA a comandat autodistrugerea sondei Cassini
După un remarcabil voiaj de 20 de ani, sonda spaţială Cassini a avut un glorios şi spectaculos sfârşit. De la centrul de control al misiunii, i s-a comandat autodistrugerea.
61909547
Stol de păsări flamingo, în Ialomiţa. De ce nu sunt roz
Apariţie exotică pe un lac cu apă sărată din judeţul Ialomiţa.