Descoperire uimitoare în Germania. Peste ce au dat arheologii într-un parc industrial

62159564
Shutterstock

Arheologi din Germania au descoperit un cimitir din Neolitic în care se aflau rămăşiţe umane şi animale şi resturi ale unui car ce ar fi putut fi parte dintr-un ritual antic, relatează www.livescience.com.

Situl unde au avut loc operaţiunile de excavare este situat într-un parc industrial, în apropiere de Magdeburg, capitala landului german Saxonia-Anhalt, şi include o pereche de "movile monumentale" vechi de 6.000 de ani, care conţin mai multe morminte, potrivit unui comunicat al Oficiului de Stat pentru Conservarea Monumentelor şi Arheologie din Saxonia-Anhalt.

Cu toate acestea, un mormânt iese în evidenţă, iar cercetătorii cred că ar putea face parte dintr-o ofrandă ritualică. Această concluzie se bazează pe poziţionarea unică a rămăşiţelor osoase ale unui bărbat care avea între 35 şi 40 de ani când a murit, două vite şi un car, care au fost amplasate în aşa fel încât să creeze "imaginea unei căruţe cu un vizitiu sau un plug tras de vite", potrivit comunicatului.

Cercetătorii au subliniat importanţa mormântului deoarece "simbolizează că împreună cu vitele, cea mai importantă posesie, siguranţa propriilor mijloace de trai, era oferit zeilor", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Arheologii au făcut legătura dintre una dintre movilele funerare şi grupul Baalberg (scris şi Baalberge), o cultură neolitică aflată în Germania între 4100 şi 3600 î.Hr. Acea movilă include două camere funerare mari, trapezoidale, din lemn, care au 66 de picioare (20 de metri) lungime şi respectiv 98 de picioare (30 de metri) lungime. Fiecare cameră se află la o distanţă de aproximativ 660 de picioare (200 m).

În urmă cu aproximativ 5.000 de ani, întinderea care separa cele două movile funerare era folosită ca "rută de procesiune în care erau sacrificate vitele şi oameni (erau) îngropaţi", potrivit comunicatului. Cercetătorii au numit utilizarea ritualică a acestei zone drept "uimitoare" şi au concluzionat că zona a fost "importantă pentru oamenii preistorici pe o perioadă lungă de timp".

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62435181
Oamenii de ştiinţă au descoperit craniul fosilizat al unui delfin uriaş în Amazon. FOTO & VIDEO
Oamenii de ştiinţă au descoperit craniul fosilizat al unui delfin uriaş de râu, aparţinând unei specii despre care se crede că a fugit din ocean şi s-a refugiat în râurile amazoniene din Peru în urmă cu 16 milioane de ani.  
62434652
NASA vrea să trimită un mesaj pentru extratereștri ”într-o sticlă”. ”Le trimitem ce avem mai bun pe Pământ”
NASA intenționează să trimită un mesaj criptic către una dintre lunile înghețate ale lui Jupiter, Europa, deoarece consideră că luna este un loc ideal pentru „viața extraterestră”.
62434510
O membrană din sânge de animale ar putea revoluționa industria ambalajelor. Dispare în pământ în două săptămâni
Industria ambalajelor ar putea fi revoluționată de o invenție a specialiștilor în știința și ingineria alimentelor de la Galați. Aceștia propun membrana biodegradabilă, făcută din sânge de animale.