Va fi posibil transplantul de organe de la porci la oameni. Descoperirea cercetătorilor

61903211
AFP

Specialiștii din domeniul medical au descoperit modalitate prin care organele provenite de la porci ar putea fi transplantate oamenilor, fără ca aceștia să fie infectați cu un virus care ar proveni din ADN-ul porcinelor.

Noua direcție de cercetare deschide perspectiva reproducerii porcinelor cu scopul de a le recolta organele, care ulterior să le fie transplantate pacienților.

Principala barieră în cercetare o reprezintă obiecțiile etice, însă specialiștii susțin că acest fapt ar putea revoluționa lumea medicală.

Modalitatea de a preleva organe de la porcine și de a le transplanta oamenilor poartă numele de xenotransplant.

În prezent, una dintre cele mai mari provocări pentru medicina modernă o reprezintă lipsa de organe, la care se adaugă numărul impresionant de pacienți care așteaptă cu disperare un loc pe listele de așteptare.

Cercetătorii susțin că țesuturile organelor porcinelor sunt compatibile cu cele umane.

Până în prezent, organele provenite de la porcine nu au putut fi transplantate oamenilor, întrucât acestea ar fi infectate cu rotavirusuri, care se dovedesc fatale pentru oameni și care ar putea provoca o epidemie. Porcinele dețin rotavirusuri endogene, cunoscute și sub denumirea de Pervs, care fac parte din structura genei porcinelor, astfel au părut imposibil de îndepărtat. Cercetătorii au descoperit o modalitate prin care să elimine Pervs de la genomul porcinelor, folosindu-se de tehnica de îmbunătățire a calității  genei, numită CRISPR-Cas9. Această tehnică le-a permis să reproducă porci vii care să nu conțină Pervs.

Descoperirea elimină mai multe bariere din calea posibilității de-a transplanta organele porcinelor la oameni.

„Acesta reprezintă un pas important înainte pentru a da posibilitatea xenotransplanului să devină realitate”, susține Darren Griffin, Profesor de Genetică al Universității din Kent, notează The Independent.

„Șansa de a transmite PERV de la organul de porc la celulele umane a reprezentat o barieră semnificativă și studiul arată o altă întrebuințare a sistemului CRISPR-Cas9. Prin demonstrarea comprehensivă a faptului că PERV este problemă, am descoperit că ea e o soluție. Cu toate acestea, există atât de multe variabile, inclusiv aspectele etice de rezolvat înainte ca xenotransplantul să poate avea loc", adaugă profesorul Griffin.

Descoperirea îi bucură pe mulți medici care atrag atenția asupra beneficiilor. „Există mai multe proceduri medicale care folosesc țesuturile de porc, cum ar fi valvele cardiace în chirurgia cardiacă, insulina producătoare de celule pancreatice pentru a corecta diabetul la om și transplanturi de cornee, care au fost utilizate în condiții de siguranță pentru om de mulți ani. Utilizarea în siguranță a organelor de porc, cum ar fi rinichii în xenotransplant, a fost văzută ca o abordare care ar putea fi utilizată pentru a depăși lipsa organelor donatoare în transplantul uman... Este o mare nevoie nesatisfăcută a medicinii moderne. Dar utilizarea organelor animale, cum ar fi rinichii și inimile de porc, nu este lipsită de preocupări grave de etică și biosecuritate," susține Prof. Montgomery.

Urmează să se efectueze experimente și studii pentru a se putea constata fezabilitatea acestei descoperiri.

 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61902547
Eclipsa parţială de Luna i-a scos pe bucureşteni din casă

Luna s-a dat în spectacol şi mulţi bucureşteni "au vrut bilete în faţă", aşa că au dat năvală la Observatorul Astronomic. A fost eclipsa parţială şi mai ales cei mici au vrut să urmărească întregul fenomen.

61902276
Un copil de 9 ani a cerut NASA să fie angajat ca ”gardian al galaxiei”. Răspunsul primit

Jack Davis, un băiat în vârstă de 9 ani, a trimis o scrisoare către NASA pentru a fi angajat ca ”gardian al galaxiei”.

61834177
O eclipsă parţială de Lună va fi vizibilă în România timp de aproximativ două ore

O eclipsă parţială de Lună va avea loc luni şi va fi vizibilă timp de aproximativ două ore.

Recomandări
Carfil 2
Pază cu drone la fabrica de armament Carfil, după sabotajul rusesc. Ce măsuri de securitate sunt pregătite

Producătorul de tehnică militară CARFIL, din Brașov, își sporește măsurile de securitate în special în zona în care fabrică muniție. Iar paza obiectivelor va fi asigurată și cu drone.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Ministrul Transporturilor a venit cu precizări

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.