Mintea ar putea continua să existe după moarte, chiar și atunci când creierul încetează să mai funcționeze, sugerează un cercetător.
Cercetătorul Pekka Rechardt, stabilit în Finlanda, și-a fundamentat această idee pe relatările persoanelor care au supraviețuit unui stop cardiac și care și-au amintit experiențe extrem de vii. O analiză anterioară a plasat aceste experiențe în perioade în care activitatea electrică a creierului era puternic diminuată sau chiar nedetectabilă, potrivit DailyMail.
Rechardt a reanalizat o cercetare publicată în 2025, realizată de o echipă internațională de specialiști în domeniul experiențelor din apropierea morții.
Cercetătorii au raportat că activitatea electrică din cortex, stratul exterior al creierului, poate dispărea în decurs de 10 până la 30 de secunde de la producerea unui stop cardiac.
Autorii acelei analize, publicate în revista științifică evaluată de experți International Review of Psychiatry, au susținut că unele experiențe din apropierea morții au loc tocmai în această perioadă de activitate cerebrală redusă, când electroencefalograma (EEG) înregistrează o activitate cerebrală aparent absentă.
Rechardt a interpretat aceste relatări drept dovezi care susțin posibilitatea ca existența conștiinței să nu depindă în totalitate de activitatea creierului.
Trei elemente esențiale ale conștiinței
Pentru Rechardt, aspectul cel mai surprinzător este faptul că aceste experiențe păstrează trei elemente fundamentale ale conștienței: sentimentul propriei prezențe, senzațiile vii și capacitatea de a percepe evenimentele ca pe un întreg coerent.
El susține că, dacă aceste elemente pot persista în absența activității cerebrale asociate în mod obișnuit conștiinței, atunci distrugerea creierului nu înseamnă neapărat și dispariția minții.
„Această observație empirică susține ideea că viața după moarte reprezintă o posibilitate credibilă”, a scris el.
Publicată în Journal of Consciousness Studies, lucrarea dezvoltă o explicație a conștiinței pe care Rechardt a propus-o inițial în 2023.
Analiza anterioară, realizată de Bruno Angeli-Faez, Bruce Greyson și Pim van Lommel, a mai arătat că ritmurile cerebrale alfa și beta, pe care autorii le consideră esențiale pentru conștiință, dispar în aproximativ 6,5 secunde de la producerea unui stop cardiac.
De ce toate senzațiile și gândurile sunt pecepute ca o singură experiență
Explicația propusă de Rechardt pornește de la premisa că fenomenul conștiinței nu poate fi redus doar la activitatea creierului. Ulterior, cercetătorul a încercat să explice modul în care diferitele experiențe se reunesc într-un tot unitar, chiar și în viața de zi cu zi.
Lucrarea oferă exemplul unei persoane care se plimbă pe o plajă însorită, admirând peisajul și bucurându-se de căldură, în timp ce se gândește la întrebări filozofice.
Aceste senzații și gânduri implică regiuni diferite ale creierului, iar semnalele au nevoie de timp pentru a circula între ele. Cu toate acestea, persoana le percepe simultan, ca pe o singură experiență care se desfășoară în mod continuu.
Rechardt susține că explicarea acestei perspective unitare necesită mai mult decât simpla identificare a proceselor cerebrale individuale implicate.
Răspunsul pe care îl propune este existența unei dimensiuni spațiale suplimentare, dincolo de cele trei dimensiuni cunoscute (lungime, lățime și înălțime) din care informațiile asociate diferitelor regiuni ale creierului ar putea fi percepute simultan.
Pentru a ilustra acest principiu, el a folosit exemplul unei persoane care privește de sus un desen realizat pe o suprafață plană și poate vedea simultan toate elementele separate ale acestuia, dintr-o poziție situată deasupra paginii.
Pornind de la această analogie, Rechardt a propus că creierul tridimensional ar putea fi asociat unei perspective conștiente situate într-o a patra dimensiune spațială.
Misterul perceperii evenimentelor ca într-un moment prezent continuu, în apropierea morții
O altă parte a argumentației sale privește sentimentul de a fi prezent „acum”.
O experiență din apropierea morții poate include amintiri sau scene necunoscute, însă persoana continuă să le perceapă ca desfășurându-se într-un moment prezent.
Rechardt susține că descrierea evenimentelor fizice în spațiu și timp nu explică pe deplin acest sentiment personal al prezenței.
El face o distincție asemănătoare între detectarea unui răspuns cerebral la o anumită culoare și explicarea senzației propriu-zise pe care o avem atunci când vedem acea culoare.
Aceste întrebări fac parte din ceea ce filozofii și cercetătorii numesc „problema dificilă a conștiinței”: de ce procesele fizice sunt însoțite de experiențe subiective?
Pentru Rechardt, faptul că aceste caracteristici familiare ale conștiinței apar și în relatările despre experiențele din apropierea morții reprezintă un motiv pentru a lua în considerare un model al conștienței care depășește limitele creierului.
Totuși, existența unor lacune în explicația actuală a conștiinței nu demonstrează că alternativa propusă de el este corectă.
Rechardt aplică analogia sa privind dimensiunile suplimentare și în cazul morții, observând că distrugerea unui tablou nu înseamnă și dispariția persoanei care îl privește.
În scenariul propus de el, moartea ar putea întrerupe în mod similar legătura dintre creier și conștiință, fără a distruge însă cadrul în care are loc experiența conștientă.
Astfel, sugerează cercetătorul, conștiința ar putea continua să existe chiar și fără a mai primi informații prin intermediul simțurilor corpului.
Această posibilitate depinde însă de existența independentă a cadrului respectiv, și nu de faptul că acesta ar fi creat și menținut de creier.
Experiențele din apropierea morții, a scris Rechardt, ar putea oferi „o privire asupra a ceea ce o așteaptă” pe o persoană atunci când funcțiile organismului care susțin viața umană au încetat.
