Cercetătorii au descoperit o familie de termite care trăiește și se reproduce fără masculi

61990353
Getty

Oamenii de știință au descoperit că o anumită specie de termite, care trăiește în Japonia, se poate reproduce fără ajutorul masculilor.

Potrivit Newsweek, este vorba despre specia de termite ”glyptotermes nakajimai”, care trăiește în lemnul uscat din păduri. Acestea pot produce ouă în absența masculilor, potrivit unui studiu al Universității Sydney și Kyoto.

Marea majoritate a termitelor din această specie se reproduce sexual, iar atât femelel, cât și masculii iau parte la activități sociale, mai spun autorii acestui stduiu, publicat în jurnalul de specialitate BMC Biology.

”Documentul nostru este prima dovadă că termitele pot elimina complet masculii, prin evoluția unei linii asexuate, trăind bine mersi doar cu femele”, spune dr. Toshihisa Yashiro de la Universitatea Sydney.

Cercetătorii au făcut această descoperire după ce au studiat coloniile mature de la 10 populații de termite din Japonia. Apoi, insectele de la 37 de colonii femelă au fost comparate cu 37 de colonii mixte.

Așa au văzut că femelele se reproduceau fără ca embrionii să fi fost fertilizați. De asemenea, termitele asexuate arătau puțin diferit. Populația lor de soldați, care era mai mică decât există în general la termite, aveau aceeași dimensiune a capetelor, ceea ce indică faptul că sunt mai eficiente, mai spun autorii studiului.

Iar asta ajuta, totodată, populația în evoluție.

Pe de altă parte, după ce au studiat istoria evoluției termitelor sexuate, cercetătorii au constatat că există o singură origine și astfel au concluzionat că această specie s-a transformat în urmă cu aproximativ 14 milioane de ani.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61990139
Trei cercetători, din SUA şi Marea Britanie, au câştigat premiul Nobel 2018 pentru Chimie
Au fost recompensaţi ''pentru o revoluţie bazată pe evoluţie'', după cum a anunţat miercuri Academia Regală de Ştiinţe din Suedia prin Göran K. Hansson, secretar general al instituţiei.
61990016
Un astronaut de pe ISS a înregistrat o melodie în timp ce era în spaţiu
Un astronaut american a găsit timp să înregistreze o melodie şi un videoclip în cele câteva luni cât a stat pe Staţia Spaţială Internaţională.
61725577
Donna Strickland, a treia femeie din istorie care câștigă Premiul Nobel pentru Fizică
Cercetătorul american Arthur Ashkin va împărţi cu o echipă formată din oamenii de ştiinţă Gérard Mourou (Franţa) şi Donna Strickland (Canada) Premiul Nobel pentru Fizică atribuit marţi de Academia Regală de Ştiinţă din Suedia.