Cel mai îndepărtat obiect construit de om își continuă drumul în spațiu. Soluția NASA pentru ca sonda să poată zbura

62483059
Shutterstock

Inginerii NASA au reușit o performanță incredibilă: trecerea vechii sonde Voyager 1 a agenției - cel mai îndepărtat obiect creat de om existent. la un alt set de propulsoare.

Reușita cercetătorilor este dată atât de vechimea obiectului, dar și de faptul că acesta se află la marginea sistemului solar, notează Futurism.

Unele dintre propulsoarele navei spațiale, vechi de 46 de ani, au început să acumuleze dioxid de siliciu, rezultatul aparent al ruperii unei diafragme de cauciuc din rezervorul de combustibil. Materialul a redus eficiența propulsoarelor, forțând NASA să găsească o soluție. Soluția inginerilor: reactivarea unui set diferit de propulsoare pentru a continua să funcționeze.

Manevra, încheiată cu succes la sfârșitul lunii august, îi dă lui Voyager 1 încă o șansă la viață. Sonda a fost supusă de ceva timp unui regim de extindere a periodei de utilizare dată fiind vechimea sa. Voyager 1 are trei seturi de propulsoare, care au fost concepute pentru a o ajuta să efectueze mai multe manevre. Cu toate acestea, acum că se află pe o traiectorie dreaptă, către exteriorul sistemului solar, „nevoile sale în materie de propulsoare sunt mai simple, iar oricare dintre ramurile propulsoarelor poate fi utilizată pentru a alinia nava către Pământ”, potrivit NASA.

Nu este prima dată când inginerii au trebuit să treacă la un alt set de propulsoare. Atât în 2002, cât și în 2018, echipele au schimbat sonda cu o ramură diferită din cauza unei acumulări similare de material. Cea mai recentă mișcare a echipei a fost să treacă la o ramură a propulsoarelor de propulsie a atitudinii, care fusese deja parțial înfundată, dar într-un grad mai mic.

Problemele legate de alimentarea cu energie și de temperatură complică lucrurile. După ce „au oprit toate sistemele neesențiale de la bord, inclusiv unele de încălzire” pentru a economisi energie, atât Voyager 1, cât și geamănul său Voyager 2 s-au răcit. În consecință, inginerii au trebuit să încălzească propulsoarele înainte de a le repune în funcțiune pentru a evita orice deteriorare. Cu toate acestea, pornirea încălzire ar putea pune prea multă presiune pe sursele de alimentare tot mai reduse ale navei spațiale.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62482387
Cum arată „monstrul cu spaghete zburătoare”, creatura carnivoră din adâncuri cu sute de brațe. Rar vezi așa ceva

Un „monstru cu spaghete zburătoare” a fost surprins în timp ce își agita numeroasele brațe la aproape 665 de metri adâncime, în apropierea unui munte subacvatic din largul coastei chiliene.

62482903
Imagine spectaculoasă din România, surprinsă de pe Stația Spațială Internațională. Ce reprezintă

Ambasada Statelor Unite la București a distribuit sâmbătă o imagine spectaculoasă a Carpaților românești, surprinsă de astronauții NASA de pe Stația Spațială Internațională.  

62482775
Un asteroid gigantic se apropie de Pământ cu 31.933 km/h. Ce se va întâmpla marți

Giganticul asteroid 2024 ON, de dimensiunea unui zgârie-nori, va zbura marți, 17 septembrie, foarte aproape de Pământ, ”ratând” planeta noastră la o distanță de 2,6 ori față de cea dintre Pământ și Lună.  

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.