82 de furtuni solare violente într-o lună. Cum este afectat Pământul

×
Publicitate

În timp ce uraganele seamănă haos în Caraibe şi sudul Statelor Unite, trebuie ştiut că nu doar Pământul are parte de episoade meteo violente.

 

Şi Soarele traversează o perioada furtunoasă: oamenii de ştiinţă au înregistrat nu mai puţin de 82 de furtuni solare din august încoace.

Sunt unele dintre cele mai puternice din ultimul deceniu şi ne afectează şi pe noi, spun fizicienii.

Erupţii solare au fost înregistrate de un observator special al NASA, la începutul acestei luni. Au fost cele mai mari din 2005 încoace, iar oamenii de ştiinţă spun că ele pot genera o energie echivalentă cu un miliard de bombe cu hidrogen.

Chloe Pugh, cercetător la Universitatea Warwick: "O erupţie solară este o explozie intensă de radiaţii din tot spectrul electromagnetic, de la unde radio până la lumina vizibilă, ultravioletă, raze X şi gamma. Se eliberează o mare cantitate de energie prin ele, dar sunt practic doar lumină şi radiaţii."

Deşi suntem la 150 de milioane de kilometri distanţă, furtunile solare ne pot afecta şi pe noi, distrugând sateliţii cu ajutorul cărora comunicăm sau afectând câmpul magnetic al Pământului şi provocând pene de curent. Tocmai de aceea, cercetătorii încearcă să prezică când anume se produc, pentru că oamenii să se poată pregăti pentru ele, aşa cum se pregătesc pentru furtunile de pe Pământ.

Chloe Pugh, cercetător la Universitatea Warwick: "Ne apropiem de momentul în care vom putea prevedea când se produc explozii solare. E foarte dificil, pentru că e vorba de fizică foarte complicată, dar pentru moment putem folosi statistică pentru a emite prognoze."

NASA a început să ţină sub observaţie Soarele în 1976. O parte din interes este motivată şi de teama unor eventuale super-erupţii, de sute de mii de ori mai puternice decât cele obişnuite, aşa cum se ştie că există pe alţi sori.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61910847
Două tinere din Constanța au brevetat o invenție ce ar putea fi viitorul agriculturii ecologice

O invenţie care ar putea reprezenta viitorul în materie de agricultură ecologică a fost brevetată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

61910101
Şase oameni, care au trăit opt luni izolaţi, simulând o misiune pe Marte, se întorc la civilizaţie

A fost a cincea misiune de acest gen desfăşurată cu sprijinul NASA, pentru a studia impactul psihologic al unei călătorii lungi în spaţiu.

61909940
Momentul în care NASA a comandat autodistrugerea sondei Cassini

După un remarcabil voiaj de 20 de ani, sonda spaţială Cassini a avut un glorios şi spectaculos sfârşit. De la centrul de control al misiunii, i s-a comandat autodistrugerea.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.