S-a dat start sezonului de sporturi extreme pe Marea Neagră

×
Publicitate

S-a dat startul sezonului de sporturi extreme la Constanţa, unde zeci de pasionaţi de kite s-au avântat în marea învolburată.

 

 Ziua a fost perfectă pentru cei care adoră să se cocoaţe pe coama valurilor, care depăşesc doi metri aproape de ţărm.

Chiar dacă vorbim despre un sport destul de costisitor, comunitatea kiter-ilor devine de la un an la altul tot mai mare.

Vlad este din Braşov şi a ajuns la Constanţa imediat cum s-a dat avizul de furtună pe mare.

Vlad: "Am tânjit toată vara să vină toamna şi cu vânturile puternice. Preferăm un pic de frig şi vânt decât soare şi fără vânt.”

Tot în mijlocul furtunii şi-a programat vacanţa şi Cristi, medic stomatolog în Bucureşti.

Cristi: "Încercăm să profităm la maxim de condiţii. Sportul ăsta te pune în contact cu elementele naturii, cu corpul tău şi cu mintea. E fantastic! Trebuie să încercaţi."

Salturile la câţiva metri deasupra mării sunt mişcările cele mai spectaculoase de care practicanţii acestui sport extrem se pot bucura atunci când vântul sulfă cu putere.

George Gache: "Nu e o senzaţie pe care să o poţi descrie în cuvinte de aia suntem şi o gaşcă care când lumea fuge de pe plajă noi suntem aici. E înălţător şi la propriu şi la figurat.
Repoter: „La câţi metri înălţime a fost cea mai mare săritură?” 
George Gache: „Intenționat pe la 3, 4. Neintenţionat pe la vreo 7."

Avizul de furtună va ţine toată săptămâna aşa că vacanţa sportivilor este abia la început.

Dacă mulţi dintre noi abia se urnesc din casă pe o astfel de vreme, ei bine pentru pasionaţii de kite furtună este prilej de întâlnire. Aşteaptă vântul cu sufletul la gură pentru a se urca pe placă şi pentru a experimenta senzaţiile tari.

Sezonul va ţine cel puţin până în luna decembrie.

Kiterii recunosc că acest sport este unul destul de costisitor.

Pentru cei care vor să încerce, un curs de pregătire costă între 1.200 şi 1.400 de lei. Iar un echipament de kiting, cu neopren şi zmeu, aproape două mii de euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61911458
Un culturist a murit imediat după terminarea luptei. Reacția adversarului său
Un culturist din Singapore a murit în urma unei lupte Muay Thai.
61909672
Steaua 3-0 Viktoria Plzen. Spectacol făcut de steliști pe Arena Națională
Steaua a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa cehă Viktoria Plzen, în prima etapă a grupei G a Ligii Europa.
61909487
Jocurile Olimpice din 2024, la Paris, iar cele din 2028, la Los Angeles
Membrii Comitetului Internaţional Olimpic au votat, miercuri, la reuniunea de la Lima a forului, oraşul Paris ca gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 2024 şi Los Angeles ca gazdă a ediţiei din 2028.