Proiectul Super Ligii europene, ajuns la Curtea de Justiţie a UE

62189818
Shutterstock

Un tribunal comercial din Madrid a cerut justiţiei europene să stabilească dacă UEFA şi FIFA abuzează de o poziţie dominantă, opunându-se proiectului Super Ligii europene de fotbal.

Super Liga a fost anunţată în luna aprilie de 12 cluburi fondatoare, dar structura s-a prăbuşit la doar 48 de urme în urma uriaşelor presiuni din partea fanilor, guvernelor, jucătorilor şi antrenorilor, relatează Agerpres.

Nouă cluburi, Manchester United, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Tottenham, Arsenal, AC Milan, Inter Milano şi Atletico Madrid s-au retras oficial şi au acceptat sancţiuni financiare din partea UEFA pentru implicarea în proiectul Super Ligii.

Aceste cluburi au semnat de asemenea, săptămâna trecută, o declaraţie-angajament cu forul european.

Totuşi, alte trei cluburi fondatoare, Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino, nu s-au retras oficial din Super Ligă.

Miercuri, UEFA a anunţat lansarea unei investigaţii pentru a stabili dacă acele trei cluburi au încălcat cadrul legal al forului european.

Curtea din Madrid, care luna trecută a emis un ordin prin care FIFA, UEFA şi federaţiile asociate nu trebuie să adopte ''nicio măsură car să interzică, să restricţioneze, să limiteze sau să condiţioneze în niciun fel Super Liga, a cerut Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe pe această temă.”

Cererea către instanţa europeană se concentrează pe articolele 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Articolul 101 interzice cartelurile sau alte înţelegeri care pot perturba libera concurenţă în blocul european, în timp ce art. 102 previne ca structurile cu o poziţie dominantă pe piaţă să abuzeze de această situaţie.

Documentul emis de tribunalul spaniol cere curţii de justiţie a UE să decidă dacă FIFA şi UEFA când dictează unui operator economic dintr-un stat membru încalcă mai multe articole ale tratatului de funcţionare al UE.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62189815
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fost jucător de la Dinamo
Alexandru Ciorniciuc, fost junior la Dinamo, care suferea de cancer la creier, a decedat, miercuri, la vârsta de 23 de ani, informează News.ro.
62189812
Finala Ligii Campionilor nu se va mai juca la Istanbul. Ce oraș a ales UEFA
UEFA a anunțat, joi, că finala Ligii Campionilor, Manchester City - Chelsea, programată la 29 mai, nu se va mai disputa pe stadionul Atatürk din Istanbul.
62189762
VIDEO. Halep a abandonat la Roma, după ce s-a accidentat. „Am ruptură musculară la gamba stângă”
Simona Halep a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă.