Nicuşor Dan: Suntem în grafic în materie de gazon de fotbal pentru EURO 2020

×
Publicitate

UEFA a verificat gazonul de pe Arena Națională, pe care se vor juca meciuri din campionatul European de fotbal. Iarba verde a fost adusă din Italia și trebuia să respecte o condiție importantă pusă de forul European: să fie verde închis.

Oficialii UEFA sunt mulțumiți și vor prelua pe 14 mai stadionul pentru Euro 2020. Suporterii care au bilete la meciurile găzduite de București pot circula gratuit cu transportul în comun în acele zile.

Un specialist UEFA a venit în ţara noastră şi a inspectat iarba, să se asigure că gazonul Arenei Naţionale este potrivit pentru meciurile oficiale. Rezultatul inspecţiei a fost unul bun, a anunţat Nicusor Dan. Primarul Capitalei spune că că este vorba de un model nou de gazon hibrid, folosit pe majoritatea marilor stadioane de fotbal din Europa.

“Avem ‘verde’ şi de la UEFA pentru gazon. Azi dimineaţă am dorit să aflu personal şi de la unul dintre cei mai buni specialişti ai UEFA în materie de gazon de fotbal dacă suntem bine pregătiţi la acest capitol pentru meciurile Campionatului European din luna iunie. Aşadar, suntem în grafic. Am avut o discuţie şi cu echipa din România, care a obţinut acest rezultat de etapă. Şi le-am cerut să menţină acest ritm bun de îngrijire a noului model de gazon hibrid, care este noul trend pe majoritatea marilor stadioane de fotbal din Europa. Îi mulţumesc lui Greg Whately - expertul STRI trimis de UEFA pentru calitatea gazonului, pentru analiza sa valoroasă şi îl aşteptăm la meciuri”, a scris, pe Facebook, Nicușor Dan.

Următorul pas este ca Primăria Capitalei să predea complet stadionul în administrarea UEFA pentru perioada campionatului. Acest lucru se va întâmpla pe 14 mai. Până atunci, nimeni în afară de oficiali şi reprezentanţii primăriei nu intra au voie să pătrundă pe Arena Naţională.

Până pe 14 mai, o comisie ar urma să inspecteze stadionul pentru a se asigura că totul este pregătit, de la turnicheţi, sistemul de transmitere a datelor, afişajul electronic până la cubul uriaş din mijlocul stadionului.

Responsabilii din primărie spun că au schimbat scaunele care fuseseră rupte sau vandalizate, dar au adus şi porţi noi pe teren. Vor fi în jur de 13 mii de locuri disponibile pe stadion, din cele peste 50 de mii. Limitarea este dictată de Pandemie, spune primăria.

Aşa că în Bucureşti vor ajunge mai puţini fani decât am crezut iniţial şi nu vor mai fi amenajate celebrele zone pentru suporteri din centrul oraşului.

Unul din primele lucruri pe care le vor vedea microbiştii străini care vor ajunge în ţara noastră, după aeroport, va fi peronul Gării de nord. Din păcate în această infrastructură nu s-a investit aproape deloc în ultimii 10 ani. Ce-i drept, au apărut lucruri noi, de pildă, aceasta gheretă cu două cişmele. Una dintre ele a fost transformată în scrumieră.

CFR Infrastructură a construit linia care leagă gara de Otopeni, dar nu a reuşit să schimbe prea mult faţa Gării de Nord.

Primăria anunţa că fanii vor avea gratuitate la transportul în comun de suprafaţă în baza biletului de la meci şi nu vor exista linii speciale pentru suporterii veniţi la meci.

În Gara de nord, dar şi în aeroporturile Băneasa şi Otopeni vor exista puncte de informare. Şi în oraş vor fi 11 puncte pentru suporteri.

România va găzdui patru meciuri din EURO 2020.

 

Programul meciurilor de pe Arena Naţională este următorul:

 

Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00 Austria – Macedonia de Nord

Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00 Ucraina – Macedonia de Nord

Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00 Ucraina – Austria

Optime de finală

Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00 1F – 3A/B/C.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Ciţu, despre Euro 2020: Acces pe stadion doar pentru persoanele vaccinate, propunerea UEFA

Premierul Florin Cîţu a afirmat, joi, la Constanţa, că UEFA a propus ca spectatorii care vor participa la meciurile din EURO 2020 să fie doar persoane vaccinate, propunere cu care a fost de acord.

EURO 2020. UEFA autorizează 26 de jucători de echipă

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a autorizat, marţi, echipele participante la EURO 2020 (11 iunie-11 iulie) să convoace la loturi 26 de jucători, în locul obişnuitei liste cu 23 de nume, informează AFP, scrie Agerpres. 

Suporterii români, înapoi pe stadion. MTS vrea să organizeze meciuri-test cu spectatori înainte de EURO 2020

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Tinereteului şi Sporturilor doreşte meciuri-test cu spectatori înaintea UEFA Euro 2020.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.