„Imediat ce s-a aflat vestea despre tragedia de nedescris, a avut loc o şedinţă sub conducerea lui Ivan Savvidis. Preşedintele a dat instrucţiuni şi a cerut să se facă tot posibilul pentru a se stabili cauzele accidentului, pentru a se îngriji răniţii, pentru a se transporta în Grecia trupurile neînsufleţite şi pentru a se acorda sprijin familiilor. S-a luat legătura cu miniştrii de Interne, Sănătate şi Protecţia Cetăţenilor, pentru o comunicare şi o coordonare cât mai bune cu autorităţile din România. Am luat legătura cu Ambasada noastră la Bucureşti, iar reprezentanţii acesteia s-au deplasat la locul tragediei. Este de la sine înţeles că vom suporta toate cheltuielile. Am luat legătura cu UEFA. Amânarea meciului este imposibilă. Suntem în contact cu confederaţia europeană pentru a face tot ce este necesar pentru a ne exprima doliul. De asemenea, steagurile de la arena Toumba vor fi arborate în bernă”, a precizat clubul din Salonic.

Ministrul Sportului, Giannis Vroutsis, a declarat că „sportul grec este în doliu”, transmiţând condoleanţele familiilor victimelor şi clubului PAOK „în aceste momente incredibil de dificile”.

Clubul rival Olympiakos a emis, de asemenea, o declaraţie în care şi-a exprimat „durerea şi condoleanţele sincere faţă de familiile şi cei dragi ai fanilor PAOK care şi-au pierdut viaţa” şi le-a urat celor răniţi „putere şi o recuperare rapidă şi completă”.

Microbuzul plin cu suporteri ai PAOK venea din Grecia și se îndrepta spre Franța

„Este şocant şi trist că tineri, suporteri, au murit într-un mod atât de nedrept în timpul călătoriei lor spre Lyon, Franţa, pentru a fi aproape de echipa lor iubită”, a notat clubul AEK din Atena.

Citește și
FCSB, eliminată din Cupa României după 2-2 cu Universitatea Craiova
FCSB, eliminată din Cupa României după 2-2 cu Universitatea Craiova

Şapte persoane au murit şi trei au ajuns la spital, marţi, după un accident produs în judeţul Timiş. Toţi sunt cetăţeni greci, care se îndreptau spre Franţa. Zece persoane se aflau într-un microbuz cu capacitatea de 8+1. Şase dintre victime au fost găsite decedate la faţa locului, cea de-a şaptea murind în drum spre spital. Şoferul microbuzului a încercat să facă o depăşire.

Vehiculul venea din Grecia şi se îndrepta spre Franţa, acolo unde urma să aibă loc meciul dintre echipele Olympique Lyon şi PAOK Salonic din Liga Europa.

În apropiere de Lugoj, microbuzul a intrat într-o depăşire, apoi a izbit un TIR.

Meciul dintre PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, şi Olympique Lyon este programat, joi, în Franţa, de la ora 22.00, în ultima etapă a grupei principale a Ligii Europa.