"Omul cu doua inimi" a reusit sa cucereasca lumea. A fost sarac, refuzat de toata lumea si apoi a devenit o inspiratie

61526162

Basmele sunt reale, oportunitatile si norocul reprezinta cheia iar traiectoria vietii acestui om este tot ceea ce spera un copil atunci cand isi viseaza viitorul.

Noroc si oportunitate. Stim cu totii ca aceste doua lucruri sunt absolut necesare in viata pentru a realiza ceea ce iti doresti. Pasiunea, munca si talentul sunt si ele importante insa fara o sansa, e foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa reusesti. Iar singurul mod prin care poti sa te asiguri ca nu e imposibil este sa lupti incontinuu. Poate fiecare dintre noi a simtit pe propria piele. Ei bine, Marcos Evangelista de Moraes a simtit-o poate mai puternic decat oricine.

"De 9 ori" povesteste cand vine vorba despre cluburile profesioniste de fotbal care l-au refuzat. "Nu am renuntat niciodata. Aici a intervenit familia mea. Mereu m-a sustinut. Cea mai grea parte in a fi refuzat era cand ma intorceam acasa si ii spuneam tatalui meu ca nu am reusit. Tatal meu nu mi-a spus niciodata: 'Gata, renunta'. Doar mi-a spus ca sunt obstacole peste care trebuie sa trec. Amuzant e ca multi dintre cei care m-au refuzat atunci mi-au spus mai tarziu ca au facut-o pentru a ma ajuta. Am intalnit un antrenor la ani distanta care mi-a spus ca nu m-a luat pentru binele meu" povesteste jucatorul.

Si cat de bine i-a prins! Marcos Evangelista de Moraes a devenit ulterior unul dintre cei mai mari jucatori din istoria Braziliei. De 2 ori campion mondial si vice-campion in 1998. Cel mai selectionat jucator din istoria Braziliei. Doua Copa America, doua Copa Libertadores cu Sao Paulo. Fotbalistul anului in America de Sud in 1994. Si a avut succes si in Europa - titlu in Serie A cu AS Roma in 2001 si 3 ani mai tarziu cu AC Milan. Cu 'diavolii' a castigat si Liga Campionilor in 2007. V-ati prins cine e Marcos Evangelista de Moraes? Daca nu-i stiati numele adevarat, cu siguranta il stiti sub numele de Cafu.

Cafu

Omul cu doua inimi

Astazi, pe 7 iunie, Cafu implineste 44 de ani. Chiar si acum, la 6 ani dupa ce a decis sa se retraga arata capabil sa faca una dintre celebrele lui curse in flancul drept. Metafora din intertitlu ii apartine lui Sir Alex Ferguson. Legendarul manager al lui Manchester United l-a caracterizat astfel pe Cafu dupa succesul Braziliei la Campionatul Mondial din 2002.

Iar Ferguson nu a gresit absolut deloc. Drumul lui Cafu catre glorie reprezinta o inspiratie, un clip cu cariera lui este motivational. Un copil crescut intr-o zona saraca din Sao Paulo a ajuns in fruntea lumii la Yokohama devenind al 17-lea capitan din istorie care ridica deasupra capului titlul mondial. Numai un om cu un caracter puternic, un om care n-a uitat de unde a plecat putea sa realizeze asa ceva.

"Este imposibil sa pun in cuvinte ce am simtit. Cand vezi trofeul venind spre tine in mainile oficialilor. Aurul devine mai aurit, e mai sclipitor decat ai fi crezut. Simti ca esti cel mai bun din lume. Nu am alt mod de a descrie ce am simtit", a povestit Cafu.

Cafu

A inceput de jos, a ajuns in varful lumii

Inainte sa ridice trofeul Cupei Mondiale, la finalul meciului castigat cu 2-0 in fata Germaniei in Japonia, Cafu a luat un marker si a scris pe tricoul sau cu negru: "100% Jardim Irene". Numele cartierului saracacios din care provinte, nascut intr-o familie cu 5 baieti si 2 fete. Mama sa, Celio, era servitoare in casa unor oameni bogati. Tatal sau, Cleusa, lucra pentru oficialitatea locala.

Cafu s-a nascut pe 7 iunie 1970. In acea zi, Brazilia a jucat impotriva Angliei la Mondialul din Mexic, meci din grupa din care facea parte si Romania. Un meci de care englezii nu-si aduc aminte cu placere, pierzand cu 1-0. "Tatal meu isi va aduce aminte mereu acea zi pentru ca ratat meciul care era la TV" povesteste Cafu.

Cafu nu a uitat de unde a plecat. In Jardim Irene si-a construit propria fundatie, un proiect caritabil care ajuta in jur de 750 de copii sa isi gaseasca vocatia. Fundação Cafu reprezinta pasiunea fostului jucator si proiectul in care investeste bani de la sponsori cheie. In Brazilia, spune el, este normal ca in familiile din clasa muncitoare ca ambii parinti sa aiba slujbe pentru a se descurca si acea perioada dupa ce se termina scoala si pana termina parintii munca este cruciala. Fundatia lui Cafu le ofera un loc sigur sa se joace si sa studieze. In ciuda faptului ca a calatorit in intreaga lume, Cafu iubeste Sao Paulo si fundatia sa iar interpreta lui, Ana, dezvaluie ca ii este foarte greu sa-l convinga pe fostul mare jucator sa calatoreasca in alta tara.

Cafu

Ambasadorul Mondialul din 2014

Este nevoit insa sa mearga din nou in intreaga lume. Este unul dintre ambasadorii Mondialul organizat de tara sa, Brazilia, in acest an. A ajuns si pe Anfield la ultimul meci din acest sezon, invitat de Lucas Leiva. Acolo a vazut un copil de 21 de ani pe care l-a declarat urmasul sau: Jon Flanagan, cel caruia i-a dat porecla de "RedCafu"

Este o notiune romantica a faptului ca un fotbalist brazilian a plecat cand era copil de nicaieri, neavand nimic la dispozitie, dar a reusit sa cucereasca lumea cu talentul sau pe care l-a cizelat pe strazile din jurul casei sale. Tara lui se schimba iar clasa mijlocie este in crestere fata de acum aproape jumatate de secol insa astfel de povesti raman greu de realizat. In cazul lui Cafu, basmul e real. Iar Cafu spera ca povestea lui sa se repete pentru alti jucatori brazilieni care vor participa anul acesta la Mondial.

"Este o presiune imensa. Oamenii isi aduc aminte de 1950 cand nu am castigat chiar daca echipa nu s-a descurcat prea rau. O sa fie greu pentru jucatorii Braziliei dar acesti baieti sunt gata sa trateze situatia cum trebuie. Nu am nicio indoiala ca pot sa castige trofeul", spune Cafu, cel care isi apara tara si in fata valului de critici. Multe voci au spus ca turneul final nu trebuia organizat de Brazilia avand in vedere situatia economica a tarii si problemele cu infrastructura.

"Exista probleme dar nu numai Brazilia la are. Si Anglia are problemele ei. La urmatorul turneu Mondial din Rusia vor fi probleme. Qatar are probleme. Toata lumea e cu ochii pe Brazilia si pe stadioanele noastre, care sunt aproape gata, si pe aeroporturi, care sunt aproape gata. Nu va fi totul pregatit, insa asa sunt vestile raspandite. Sunt absolut sigur ca toti cei care vor veni in Brazilia vor fi hipnotizati de tara ... si de Cupa Mondiala", a spus Cafu.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Cele 12 luni in care Simona Halep s-a transformat intr-un fenomen. Pana in 2013, era o necunoscuta in tenisul mondial

Fara nicio modestie, Simona Halep este un fenomen. In ultimele 12 luni a avut una dintre cele mai rapide ascensiuni din istoria tenisului romanesc si nu numai.

Lunga lista de sacrificii facute de copilul Halep pentru ca adultul sa joace o finala la Paris. Ce face cand nu e pe teren

Drumul de la fetita de gradinita care a primit in dar o racheta de tenis si sportiva de performanta gata sa muste din orice adversar a fost tesut in mii de ore de antrenament.

MARACANAZO, tragedia unei natiuni. Brazilia a investit 11 miliarde de euro in Cupa Mondiala pentru a repara o rusine istorica

Cat de mult costa o revansa? Pentru brazilieni, visul de a deveni campioni mondiali pe teren propriu nu are limita de buget. Organizarea Cupei Mondiale in 2014 nu e doar un prilej de a castiga turisti, sponsorizari si infrastructura.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.