Mohamed Salah este gata să plece de la FC Liverpool şi a anunţat acest lucru printr-un scurt videoclip postat pe X:

”Din nefericire, această zi a venit. Voi pleca de la Liverpool la finalul sezonului. Acest club, acest oraş, aceşti suporteri fac parte din mine într-un mod pe care nu mi l-am putut imagina vreodată! Să pleci nu e niciodată uşor! Voi fi întotdeauna unul dintre voi, pentru că acest club mi-a dăruit totul”, a spus, printre altele, Salah.

Mohamed Salah (33 de ani) a venit la FC Liverpool în 2017 şi a câştigat două titluri în Premier League (2020 şi 2025), O Cupă a Angliei (2022), o Cupă a Ligii (2022) şi o ediţie a Community Shield (2022).

Pe plan european, Salah a cucerit Liga Campionilor alături de The Reds, în 2019, jucând de alte două ori în finală (2018 şi 2022), Egipteanul a mai câştigat Supercupa Europei 2019 şi Campionatul Mondial al cluburilor 2019.

Citește și
Mircea Lucescu a trebuit să își înfrunte fiul în Cupa UEFA. „I-am spus preşedintelui că îmi este imposibil”

Salah a fost de patru ori golgeter în Premier League.