Gazzetta dello Sport a scris că tehnicianul român își va prelungi contractul cu „nerazzurri”, iar noul acord va fi oficializat odată ce va cuceri titlul cu Inter. În prezent, Inter se află pe locul 1 în Serie A, cu 9 puncte avans față de Napoli, ocupanta locului secund, cu șase etape înainte de final.

Acum, Chivu are un salariu de 2,5 milioane de euro pe an, dar suma va fi revizuită „și va câștiga mai mult” după ce va deveni campion cu Inter, mai scrise sursa citată. Cristi Chivu a fost numit de Inter în vara lui 2025 și a semnat un contract pe doi ani.

Altfel, Cristi Chivu ar putea deveni al doilea antrenor al Interului care, la debutul său, câștigă ambele trofee, după Jose Mourinho.

„Chivu este pe cale să intre în istorie alături de trei colegi de seamă: Vycpalek, Sacchi și Mourinho. Cei trei sunt singurii care au câștigat un campionat încă din primul sezon în Serie A, fiind titulari de la început. Sezonul trecut, Chivu l-a înlocuit pe Pecchia cu 13 etape înainte de final și a asigurat menținerea echipei în ligă, dar sezonul cu Inter este primul său sezon complet printre marile echipe. Doar Vycpalek în 1972, Sacchi în 1989 și Mourinho în 2009 au reușit acest lucru. În plus, Chivu ar putea fi singurul, alături de José, care a câștigat titlul de campion și Cupa Italiei la debutul său la Inter. O serie de realizări care au convins clubul să îi reînnoiască contractul și să mizeze pe el și în următorii ani, începând un nou ciclu”, a scris Gazzetta dello Sport.

Citește și
Un jucător de la Manchester United a fost eliminat după ce a tras de păr un adversar