Lionel Messi pleacă de la Barcelona. Anunțul oficial al clubului

×
Publicitate

Negocierea dintre Lionel Messi și Joan Laporta nu a decurs conform planului inițial, iar Barcelona a anunțat despărțirea de legendarul atacant. 

Joi, Lionel Messi (34 ani) s-a întors din vacanța pentru a semna prelungirea contractului cu Barcelona. Însă Marca anunță-se că negocierile dintre starul argentinian și Joan Laporta nu au decurs precum se așteptau cele două parți.

“Deşi FC Barcelona şi Lionel Messi au ajuns la un acord şi la intenţia clară ca ambele părţi să semneze astăzi un nou contract, acest luucru nu se poate întâmpla, din cauza unor obstacole financiare şi structurale (regulamentele Ligii Spaniole). Drept urmare, Messi nu va rămâne la FC Barcelona. Ambele părţi regretă profund că dorinţele jucătorului şi clubului nu vor fi îndeplinite până la urmă. FC Barcelona îşi exprimă din toată inima recunoştinţa faţă de jucător pentru contribuţia sa la creşterea clubului şi îi urează toate cele bune în viitor în plan personal şi profesional”, este anunţul catalanilor.

Miercuri, sport.es nota că FC Barcelona a făcut rost de bani şi ar urma să anunţe prelungirea contractului lui Messi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62205228
Lewis Hamilton și Sebastian Vettel critică legea anti-LGBT din Ungaria. ”Este inacceptabil, laș și înșelător”

Pilotul britanic Lewis Hamilton, de şapte ori campion mondial de Formula 1, a criticat legea anti-LGBTQ adoptată de guvernul de la Budapesta. Și germanul Sebastian Vettel a condamnat inițiativa Ungariei.

62205103
VIDEO. Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, întrerupt după un numai un singur viraj. Ce s-a întâmplat

Un carambol s-a produs duminică, pe ploaie, chiar în primul viraj al circuitului de la Hungaroring, la Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei.

62204986
VIDEO. Ianis Hagi, gol superb în prima etapă a campionatului Scoţiei. Românul a părăsit terenul înainte de pauză

Internaţionalul român Ianis Hagi a marcat primul gol al echipei Glasgow Rangers în noua ediţie a campionatului de fotbal al Scoţiei, sâmbătă, pe teren propriu, în partida cu Livingston FC.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.