Zeci de europarlamentari cer renunțarea la ora de vară. De ce UE nu abandonează sistemul, deși 84% dintre europeni vor asta

62087986
iStock

Într-o scrisoare către preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, peste 60 de europarlamentari cer renunţarea la ora de vară, transmite sâmbătă dpa.

Documentul consultat de agenţia citată arată că sistemul actual este depăşit, iar renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an este de asemenea în concordanţă cu angajamentul Uniunii Europene în favoarea simplificării, reducând stresul inutil pentru cetăţeni şi făcând viaţa de zi cu zi mai uşoară în cele 27 de state membre.

Europarlamentarii semnatari cer Comisiei să ia în considerare problema cât mai rapid.

Preşedinţia ungară a Uniunii a comunicat că nu va promova subiectul în mandatul său, care se încheie la sfârşitul anului.
Sâmbătă noaptea, în UE se dau ceasurile înapoi cu o oră, revenindu-se la ora standard, după cea de vară.

Aspectul asupra căruia nu se pun de acord statele UE

În 2018, un sondaj realizat de Comisia Europeană în toate statele membre ale Uniunii a arătat că există o majoritate clară, de 84% din europeni, împotriva orei de vară.

Preşedintele de atunci al Comisiei, Jean-Claude Juncker, a anunţat ulterior că schimbarea orei va lua sfârşit chiar în acel an, însă pentru confirmarea oficială toate statele membre trebuie să se pună de acord dacă vor utiliza permanent ora de iarnă (standard) sau ora de vară, iar cum nu s-a ajuns la o astfel de înţelegere, problema a rămas în aşteptare.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62493435
O nouă problemă pe piața muncii. Numeroși străini care vin la noi să muncească folosesc România ca țară de tranzit
Piața muncii mai are o problemă acută. Numeroși străini care vin la noi să muncească folosesc România doar ca țară de tranzit.
62493481
România îmbătrânește. Numărul celor ieșiți la pensie este mai mare cu aproape un milion față de cei până în 14 ani
Cu o vârstă medie a populației de 42 de ani, România îmbătrânește. Numărul celor ieșiți la pensie este mai mare cu aproape un milion față de cei până în 14 ani.
62492811
A crescut numărul românilor care adoptă copii. Tot mai multe cupluri acceptă copii mai mari de 6 ani sau care au frați
Crește numărul românilor care adoptă copii. În primele șase luni din acest an au fost mai mulţi părinți adoptivi decât în tot anul 2022 și aproape la fel de numeroși ca anul trecut.