Zeci de copii se chinuie să învețe online, la un centru de zi. Au nevoie de laptopuri pentru a desluși materia

×
Publicitate

Închiderea şcolilor din Bucureşti este iminentă. Asociaţiile de părinţi, profesori şi elevi se aşteaptă că finalul acestei săptămâni să vină cu trecerea şcolilor în scenariul roşu.

Tot ei ne spun cât de nepregătite sunt unităţile de învăţământ pentru orele online. Din nou. Că doar acum a fost martie şi doar de o lună a începutul noul an. Şapte luni au avut la dispoziţie, şapte luni în care trebuia să nu există copil fără laptop, nici dascăl fără formare şi nici şcoală fără internet.

Şi atunci ne întrebăm câte şanse să le mai dăm oficialilor care din nou nu au avut timp, din nou au fost luaţi prin surprindere că se închid şcolile? Şi ne amintim, au trecut şapte luni şi asta doar de la izbucnirea pandemiei încoace.

Ca să înţelegeţi în ce moment trist suntem, urmăriţi aceste două filmări făcute într-un centru rezidenţial şi de zi din Chitila.

40 de copii şi adolescenţi, toţi elevi din clasa 1 până în clasa a 11-a participă la cursurile online din şcolile lor, unele închise, altele care funcţionează pe scenariul hibrid. 40 de elevi adunaţi într-o cameră încearcă să descifreze lecţia de istorie, alţii de matematică sau de română de pe un telefon, un laptop şi o tabletă.

elevi

17 dintre ei locuiesc acolo în centru, ceilalţi vin zi de zi să facă teme şi ore online. Totți vor să ţină pasul cu şcoala. Îşi doresc. Asta deşi acasă nu au nici internet şi nici prea multe şanse de reuşită. Unii sunt la şcoli bune din Bucureşti, alţii din Ilfov.

O femeie bolnavă şi în categoria de risc se îngrijeşte să le fie bine. Autorităţile le-au tot promis atât tablete, cât şi laptop-uri, însă până ce vor ajunge la ei dispozitivele au fost anunţaţi să se descurce cum pot. Unii vor avea Evaluarea Naţională, dar cu ajutorul oamenilor de bine pot învinge acest sistem putred.

Cei care doriți să-i ajutați cu un laptop sau o cartelă de internet puteți scrie pe adresele de email [email protected] și [email protected].

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62152570
Cum se „înșală” financiar cuplurile. Cheltuielile pe care le ascund față de partener

Bărbaţii ascund că dau bani pe alcool, ţigări, aparatură ori jocuri, iar femeile pe cosmetice, haine şi lucruri pentru copii.

62152482
Explicaţiile celor prinşi de poliţie fără mască. "Stau să mă sufoc, ca prostul?!"

Poliţiştii dau amenzi usturătoare celor care nu poartă masca pe stradă în localităţile unde această restricţie a fost recent impusă din cauza numărului mare de infectări.

62152228
Tot mai mulți voluntari își ajută semenii afectați de criza COVID. Ore online, terapie sau cumpărături aduse acasă

În această perioadă plină de restricţii şi nesiguranţă, e nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritate şi ajutor.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.