A luat un străin „la ocazie”, dar a regretat amarnic. Pățania unui bărbat din Dâmbovița

×
Publicitate

Mare atenţie în ce maşină vă urcaţi atunci când mergeţi "la ocazie".

Un bărbat de 63 de ani din judeţul Dâmboviţa a trăit clipe de coşmar, după ce şoferul de 25 de ani care l-a dus până acasă, a intrat în curtea lui, l-a bătut şi i-a furat 800 de lei din buzunar.

Suspectul a fost prins repede de poliţişti şi a mărturisit că este dependent de jocurile de noroc, iar motivul pentru care l-a tâlhărit este nevoia de bani pentru această patimă.

Talhar

Scenele s-au petrecut în satul Lăculețe după ce bărbatul mai în vârstă a luat "la ocazie" o maşină condusă de un bărbat de 25 de ani. După ce l-a lăsat la poartă, şoferul a oprit motorul şi i-a cerut omului un levier, spunând că are o problemă la maşină. Apoi a profitat că proprietarul era singur în curte şi l-a atacat.

Victimă: "Mi-a pus piedică şi m-a trântit la pământ. Mi-a pus genunchiul pe gât şi mi-a luat banii din buzunar, opt milioane."

În acest timp, soţia victimei era în casă. După ce atacatorul a fugit, bărbatul s-a târât în locuinţă şi i-a spus femeii ce a păţit, iar aceasta a alertat imediat poliţia.

Soția victimei: "A venit după câteva minute în casă, tăvălit, aici îi pusese genunchiul, în gât şi era roşu. Plin de pământ. Şi zice, 'm-a uşurat de bani! Cum, de ce să îţi ia banii?! Uite, m-a dărâmat jos şi mi-a luat banii din buzunar.'"

În scurt timp, agresorul a fost capturat de poliţişti şi încătuşat.

Iuliana Zamfirescu, avocatul suspectului: "Este dependent de jocurile de noroc. Aceasta este motivarea lui pentru fapta pe care a săvârşit-o."

Talhar

Poliţiştii l-au prins pe suspect şi l-au adus la audieri. Acesta şi-a recunoscut fapta şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Dacă va fi găsit vinovat pentru tâlhărie calificată, riscă să îşi petreacă următorii 12 ani în spatele gratiilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62000838
"Lăsata Secului". Ortodocşii intră în post cu tofu, burgeri vegetali, avocado şi humus

Marţi este ''Lăsata Secului'', cum se spune în popor, iar de miercuri intrăm în Postul Crăciunului. Pentru credincioşi, începe printre altele, şi o perioadă de restricţii alimentare.

62000662
Pregătiri în toi la Sibiu pentru târgul de Crăciun. Surprizele care îi așteaptă pe oameni

Mai este aproape o lună şi jumătate până la Crăciun, însă la Sibiu pregătirile sunt deja în toi.

62000599
Învățământul de stat ar putea fi blocat. Deficit tot mai mare de profesori

Lipsa cadrelor didactice poate bloca învăţământul de stat. România va avea nevoie de 150.000 de profesori până în 2030, conform unui studiu realizat de Centrul European pentru Dezvoltarea Învăţământului Vocaţional.

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).