Tot mai mulți tineri ajung la spital în stare critică din cauza drogurilor. Avertismentul specialiștilor

×
Publicitate

Numeroşi tineri au căzut în patima drogurilor sau a jocurilor de noroc. Depresia, lipsa altor activităţi, dar şi uşurinţa cu care au avut acces la aceste adicţii pe internet i-au făcut pe unii să le încerce.

Poliţiştii de la antidrog avertizează că doar în ultimul an au apărut pe piaţă 50 de noi tipuri de etno-botanice extrem de periculoase. Din această cauză şi internările au crescut semnificativ.

Dependenţa de anumite substanţe interzise se instalează şi după primele două-trei fumuri trase, marturisește un tânăr care ajunsese să dea enorm pe droguri.

Cconsumator de droguri: „Ideea e că iarba e un drog de tranziţie. Odată ce fumezi iarbă eşti predispus să fumezi şi să încerci şi alte chestii. Am pierdut o parte din mine. Te simţeai bine pe moment. Chestiile astea au repercusiuni de care nici nu îţi dai seama mult tmp. Scade motivaţia”.

Un studiu recent arată că un român din cinci s-a simţit mult mai trist în pandemie ca în orice altă perioadă a vieţii. La medic, de bună voie, ajung însă extrem de puţini dintre cei care au astfel de suferinţe.

Dr. Ovidiu Alexinschi, psihiatru: „Starea lor a fost agravată pe parcursul pandemiei. O bună parte dintre ei au apleat la diverse mijloace recreaţionale în exces. Aici discutăm de substanţe. Dar şi la jocuri de noroc, inclusiv pe latura de online, cazinouri online”.

Anul trecut, peste 3.500 de oameni au fost internaţi la Institutul de Psihiatrie Socola, dependenţi de alcool şi de droguri. Alţii au fost duşi direct la urgenţe.

Dr. Tudor Ciuhodaru, medic UPU la Spitalul de Neurochirurgie Iași: „În fiecare zi, cel puţin un adult şi un copil ajung la spitalul nostru, în stare critică, cu femomene neuro-psohice de depersonalizare, cu tulburări cardio-vasculare, necesitând terapie de urgenţă”.

Dr. Raluca Prepeliță, director medical la Institutul de Psihiatrie Socola Iași: „Este o creştere de aproximativ 40-45% a consumatorilor, inclusiv cei de droguri şi cei de alcool. Unii dintre aceştia şi au pierdut locurile de muncă şi au stat cu paharul în faţă”.

Primele semne de sevraj sunt insomnia, anxietatea, frisoanele şi stările de panică. La rândul lor, specialiştii Antidrog atrag atenţia că substanţele psihoactive sunt produse în laboratoare improvizate, dar şi că ingredientele diferă de la un vânzător la altul. Pot să conţină inclusiv otravă de şobolani sau acetonă.

Subcomisar de poliție Marius Manea, şef CRPECA Iași: „Vârsta medie de consum e de 17 ani, iar intervalul în care se consuma cele mai multe sub etno este 15-24 de ani. Clientul nu primește ceea ce comandă, iar traficantul nu trimite ceea ce promite. Putem aproxima un număr cam de 50 de noi substanțe care apar la noi în ţară”.

Grav este că etnobotanicele se vând şi online, unde cu greu pot fi controlate şi stopate, spun poliţiştii.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Ocupațiile întâlnite la tot pasul care nu sunt legiferate în România. Oficialii au început actualizarea

Specialiști în securitate cibernetică, în identitate virtuală sau navigatori pentru pacienți. Sunt meserii noi pe piața muncii, dar care lipsesc din Clasificarea Ocupațiilor din România.

Tinerii nu mai sunt pretențioși când își caută un loc de muncă. Cerere mult mai mare decât anul trecut

Vremurile dificile i-au făcut pe tinerii români să nu mai fie atât de pretențioși atunci când își caută de muncă. Platformele de recrutări înregistrează cereri record de la o lună la alta.

Mesaj rasist, scris într-o staţie de autobuz dintr-un cartier select din București

Un mesaj rasist a fost scris pe un panou dintr-o staţie de autobuz de pe Calea Floreasca, iar cuvinteje jignitoare la adresa romilor au fost şterse de Asociaţia Aresel. ”Astfel de mesaje rănesc”, a transmis reprezentantul Asociaţei, scrie News.ro. 

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.