Tot ce trebuie să știi despre Rabla Clasic și Rabla Plus 2024. Când începe Rabla și ce acte sunt necesare pentru înscriere
Începând de marți, 19 martie 2024, ora 10:00, se dă startul înscrierilor în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus pentru persoanele fizice și juridice interesate să beneficieze de acest ajutor din partea statului.
Cele două programe sunt adresate celor care doresc să își cumpere mașini noi, mai prietenoase cu mediul înconjurător, iar inițiativa este menită să protejeze mediul și să reducă emisiile de carbon. Pentru a beneficia de aceste programe, trebuie să cunoști condițiile de înscriere și documentele necesare. Programele se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, care vor să achiziționeze o mașină nouă, dând la schimb una veche.
Când încep programele Rabla Clasic și Rabla Plus în 2024 - ce bugete sunt alocate
În anul 2024, Programul Rabla Clasic și Programul Rabla Plus își desfășoară sesiunile de înscriere în două etape bine. Prima etapă la ambele programe începe pe 19 martie și se încheie pe 19 aprilie 2024.
Pentru persoanele fizice este alocat un buget de 180.000.000 lei pentru Rabla Clasic, iar pentru Rabla Plus există un buget de 420.000.000 lei pentru persoanele fizice.
Iată calendarul și sumele alocate pentru fiecare etapă a celor două programe:
Rabla Clasic:
Sesiunea 19 martie – 19 aprilie 2024:
Persoane juridice: 60.000.000 lei
UAT-uri și instituții publice: 60.000.000 lei
Sesiunea 19 martie – 25 noiembrie 2024:
Persoane fizice: 180.000.000 lei
Rabla Plus:
Etapa I: 19 martie – 19 aprilie 2024:
Persoane juridice: 140.000.000 lei
UAT-uri și instituții publice: 140.000.000 lei
Etapa I: 19 martie – 18 august 2024:
Persoane fizice: 420.000.000 lei
Rabla Plus
Etapa a II-a: 19 august – 19 septembrie 2024:
Persoane juridice: 60.000.000 lei
UAT-uri și instituții publice: 60.000.000 lei
Etapa a II-a: 19 august – 25 noiembrie 2024:
Persoane fizice: 180.000.000 lei
Finanțarea în cadrul celor două programe este astfel structurată pentru a oferi suport atât pentru achiziționarea de vehicule clasice, cât și pentru cele cu propulsie electrică sau hibridă.
Suma alocată pentru fiecare categorie și perioadă este anunțată și detaliată pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului.
Prima de casare rămâne stabilă în acest an, fiind de 7.000 lei pentru Programul Rabla Clasic, cu posibilitatea de a ajunge la 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.
Asta se aplică autovehiculelor noi care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, stabilite în mod specific pentru fiecare program.
Condiții de eligibilitate și ecobonusuri
Programul Rabla Clasic și Programul Rabla Plus vin cu noutăți anul acesta, iar cei care vor să se înscrie trebuie sa îndeplinească anumite condiții.
Pentru Programul Rabla Clasic:
Prima de casare, în valoare de 7.000 lei, se acordă pentru autovehiculele noi, cu excepția motocicletelor, care respectă următoarele criterii:
· Emisii maxime de CO2 de 150 g/km în sistem WLTP.
· Valoarea autovehiculului nu depășește 60.000 euro, TVA inclus.
Ecobonusuri adiționale pot fi obținute pentru:
· Autovehiculele cu emisii de CO2 de maximum 120 g/km în sistem WLTP.
· Autovehiculele echipate cu motorizare GPL/GNC.
· Autovehiculele hibride.
· Casarea autovehiculelor uzate cu o vechime de minim 15 ani sau cu norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Pentru Programul Rabla Plus:
Solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puțin unui autovehicul uzat, cu posibilitatea de a preda maximum două autovehicule uzate.
Ecotichetul are următoarele valori:
· 25.500 lei pentru autovehiculele electrice pure sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
· 13.000 lei pentru autovehiculele electrice hibride sau motocicletele electrice.
Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate pe care le dai spre casare, este de 25.500 pentru a îți lua o mașină electrică sau o mașină nouă cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta. Ecotichetul are o valoare de 13.000 de lei dacă îți iei mașină nouă electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP.
De asemenea, ecotichetul are valoarea de 13.000 de lei dacă îți iei motocicletă electrică.
Acest ecotichet se acordă doar pentru a îți cumpăra un autovehicul electric a cărui valoare nu depășește 70.000 de euro cu TVA inclus.
Pentru ambele programe, instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de facilități speciale, inclusiv prima de casare sau ecotichet, în funcție de opțiunile de achiziție și precondițiile stabilite.
Noutăți în programul Rabla Clasic și Rabla Plus
O noutate importantă pentru acest an este aplicarea unui autocolant pe autovehiculele achiziționate prin aceste programe, ca element de vizibilitate și de identificare a vehiculelor care au beneficiat de facilități guvernamentale.
Anul acesta, bugetul pentru Rabla Clasic este de 300 de milioane de lei, iar pentru Rabla Plus de 1 miliard de lei.
Ministrul Apelor și Pădurilor, Mircea Bechet, a declarat că scopul programelor este de a reduce emisiile nocive și a susține elementul de sustenabilitate.
Programele Rabla Clasic și Rabla Plus sunt derulate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu.
„Așa cum am anunțat, pentru Programul Rabla Plus avem, în 2024, un buget record, de 1 miliard de lei. Acest lucru subliniază că acordăm o importanță deosebită finanțării de autoturisme prietenoase cu mediul, fie că discutăm despre autoturisme electrice sau de autoturismele plug-in hibrid.
Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător. Programele de finanțare, pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le derulează prin Administrația Fondului pentru Mediu, tocmai asta fac: susțin dezvoltarea unei societăți bazate pe sustenabilitate, pe o atitudine mai verde față de mediu”, a spus ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.
Acte necesare și pașii de urmat pentru înscrierea în programul Rabla Clasic și Rabla Plus
Dacă vrei să te înscrii în Programul Rabla și să beneficiezi de facilitățile oferite pentru achiziționarea unui autovehicul nou, trebuie să urmezi câțiva pași și să aduci anumite documente. Iată ce trebuie să știi:
Contactarea dealerului
Înscrierea în Programul Rabla se face prin intermediul dealerului autorizat, care va realiza procesul electronic de înregistrare în aplicația PSIPAN. Asigură-te că ai toate informațiile necesare pentru a-ți îndeplini formalitățile. Mai exact, îți alegi un dealer de la care vrei să îți cumperi noul autovehicul și îi spui că vrei să accesezi programul Rabla.
Documente personale
Pentru înscriere, ai nevoie de actul tău de identitate în copie certificată "conform cu originalul". De asemenea, dacă există un alt proprietar al autovehiculului uzat pe care îl casezi, va trebui să furnizezi și actul de identitate al acestuia.
Pentru autovehiculul pe care intenționezi să îl casezi, vei avea nevoie de următoarele documente:
· Certificatul de înmatriculare, în copie legalizată.
· Cartea de identitate a mașinii, în copie legalizată.
Certificate fiscale
Obține certificate de atestare fiscală de la direcțiile de taxe și impozite locale, atât pentru tine, cât și pentru autovehiculului uzat sau proprietarul autovehiculului uzat. Acest document trebuie să ateste că nu ai datorii către stat.
Declarații
Trebuie să completezi o declarație pe propria răspundere, exprimându-ți opțiunea privind păstrarea beneficiului asupra primei de casare sau cedarea acestuia. Dacă ești reprezentant al unei persoane juridice, vei avea nevoie și de împuterniciri corespunzătoare.
Alte documente
În unele situații specifice, sau în cazul solicitării sub formă de persoană juridică, pot fi necesare și alte documente, în conformitate cu Ghidul de Finanțare al PSIPAN și Ghidul de Finanțare al Programului pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră în Transporturi.
Casare și radiere
După înscriere, proprietarul autovehiculului uzat trebuie să se prezinte la un centru autorizat Remat pentru casare și să obțină certificatul de distrugere. Ulterior, este necesară raderea mașinii din circulație la DRPCIV. Cei mai mulți dealeri îți vor spune că este mult mai simplu dacă mașina pe care vrei să o dai la casat este pe numele tău și ar fi bine să fie așa ca să scapi de bătăi de cap suplimentare.
Achiziția mașinii noi
După urmarea tuturor acestor pași, dealerul autorizat va elibera factura pentru autovehiculul nou, ținând cont de beneficiile oferite prin Programul Rabla.
Trebuie să ai toate documentele necesare ca să obții tichetul prin programul Rabla, iar suma obținută pe vechea mașină va fi folosită pentru a scădea din prețul total al autovehiculului nou.
Vei găsi pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu toate informațiile de care ai nevoie pentru a accesa programul Rabla Clasic sau Rabla Plus, fie că ai nevoie de informații despre înscriere, etape sau valoarea obținută în urma casării unui autovehicul uzat.