Studiu CES: Românii și grecii, printre europenii prea săraci să meargă într-o vacanță

×
Publicitate

Aproximativ 28% dintre cetăţenii Uniunii Europene nu îşi permit să meargă într-o vacanţă timp de o săptămână, arată un studiu al Confederaţiei Europeane a Sindicatelor (CES).

În rândul persoanelor care trăiesc în risc de sărăcie, adică cu mai puţin de 60% din venitul mediu, Grecia este în cea mai proastă situaţie, în condiţiile în care 88,9% din persoanele ameninţate de sărăcie nu îşi permit să plece o săptămână în vacanţă. Urmează, în ordine, România (86,8%), Croaţia (84,7%), Cipru (79,2%) şi Slovacia (76,1%), a precizat CES, potrivit Agerpres.

În cifre absolute, cel mai mare număr de persoane în această categorie se regăseşte în Italia - 7 milioane de persoane, Spania - 4,7 milioane, Germania - 4,3 milioane, Franţa - 3,6 milioane, Polonia - 3,1 milioane şi România - 3,077 milioane de persoane.

Mulţi dintre europenii cu venituri mai mici de 60% din medie sunt şomeri sau pensionari, dar acest grup include şi milioane de muncitori plătiţi cu salarii mici, în special cei care câştigă salariu minim legal.

O analiză a datelor Eurostat arată că inegalităţile în materie de concedii între cei mai săraci muncitori şi ceilalţi au crescut în 16 state membre pe parcursul ultimului deceniu. De exemplu, în România, 86,8% dintre cei care sunt supuşi riscului sărăciei nu pot să plece în vacanţă, comparativ cu 46,7% pentru cei cu venituri de peste 60% din medie. Acest decalaj de 40,1 puncte procentuale a crescut cu 17,1 puncte procentuale începând din 2010. Este vorba de cea mai mare creştere a decalajului înregistrată în ultimul deceniu în rândul statelor membre.

"Creşterea inegalităţii în materie de vacanţe arată că beneficiile creşterii economice în Europa de-a lungul ultimului deceniu nu au fost împărţite corect", a declarat Secretarul General Adjunct al CES, Esther Lynch.

Confederaţia Europeană a Sindicatelor militează pentru întărirea unei propuneri de directivă europeană cu privire la salariile minime adecvate, care ar urma să fie examinată de Parlamentul European după vacanţa de vară. Confederaţia sindicală pledează pentru introducerea unui "prag decent" care ar garanta că salariile minime legale nu vor putea fi mai mici de 60% din salariul mediu şi 50% din salariul mediu al oricărui stat membru.

În prezent, 17 state membre UE au un salariu minim legal mai mic de 60% din salariul mediu naţional.

Propunerea de directivă europeană prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state UE care au deja un salariu minim pentru a favoriza creşterea lor, dar nu fixează un prag minim uniform la nivel european. De asemenea, nu obligă introducerea unui salariu minim în cele şase state care nu dispun de aşa ceva (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62197427
Mamele ar putea primi tichete de 2.000 de lei pentru noul născut. Cine se încadrează

Mamele cu posibilităţi materiale reduse vor putea beneficia de tichete sociale de 2.000 de lei pentru noul născut, care se vor acorda în primele 3 luni de la naştere, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

62205300
Primul oraş din România unde se va introduce buletinul electronic. Documentul va oferi acces la multe servicii online

Cluj-Napoca este primul oraş din ţară unde se va introduce cartea electronică de identitate. Aici a fost anunțat, luni, în premieră națională, proiectul-pilot pentru eliberarea acestor documente.

62205274
Transportatorii se plâng de carantina impusă șoferilor nevaccinați: Românii vor "îngroşa" rândul şomerilor sau vor emigra

Transportatorii critică decizia autorităţilor de a-i pune în carantină pe şoferii de camioane la intrarea în ţară, dacă nu sunt vaccinaţi, arătând că în acest fel şoferii români vor "îngroşa" rândul şomerilor sau vor emigra.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.