Statul a devenit cel mai puternic contraceptiv. De ce nu mai fac românii copii

×
Publicitate

Tinerii români decid tot mai greu să devină părinți. Potrivit Institutului Național de Statistică, vârsta medie la care femeile se gândesc să facă un copil a crescut cu peste 5 ani, numai în ultimele 3 decenii.  

La rândul lor, bărbații așteaptă să treacă de 30 de ani. În aceste condiții, nu este de mirare că natalitatea se prăbușește. Sociologii sunt de părere că inclusiv calitatea vieții, migrația puternică și lipsa unui ajutor din partea statului atârnă greu în balanță.

Acești părinți au avut primul copil după 30 de ani. Au vrut să fie siguri că vor putea să îi ofere ceva.

Familie cu copil: „Majoritatea nu mai fac copii că sunt vremurile foarte grele. Absolut din toate punctele de vedere, salariile sunt mici”.

Potrivit INS se nasc tot mai puțini bebeluși în România. Numai în primele 7 luni ale acestui an sunt cu aproape 16.000 în minus față de aceeași perioadă din 2022.

Iar vârsta medie a femeilor care devin mame este în creștere, de la puțin peste 22 de ani în 1990, la 27,5 ani în prezent. Potrivit sociologilor, româncele se gândesc întâi la carieră și vor să se asigure că au stabilitate financiară înainte de a face un copil.

Cristina are 38 de ani și spune că abia acum este pregătită să devină mamă.

Femeie: „Ne pregătim pentru facultate, ne pregătim pentru o carieră, asta contează foarte mult în zilele noastre și nu avem timp pentru asta. Trebuie să ne investim mult mai mult în ceea ce ne propunem și ca să lași cariera ca să ai copii atunci când te vei întoarce va fi foarte greu”.

”Te gândești de două ori dacă vrei să dai naștere la un copil”

Femeie: „Te gândești de multe, dacă în condițiile în care vei rămâne singură, ce faci tu, dacă poți tu să acoperi ceea ce îți lipsește. Pentru că un om responsabil se gândește”.

Și bărbații acceptă să fie tați după 30 de ani.

Tânăr: „Unii aleg cariera, alții aleg familia, depinde. Eu nu pot să zic că am ales nici una, nici alta, doar că las timpul să treacă și să vină atunci când trebuie”.

Gelu Duminică, sociolog: „A face un copil e o decizie care implică mult mai mult decât femeia, iar în momentul în care vezi că sistemul de sănătate este destul de prost, sistemul de educație este destul de prost, calitatea vieții este destul de scăzută și cu salariul tău de-abia te ajungi. În tot acest context te gândești de două ori dacă vrei să dai naștere la un copil acum sau amâni momentul cu speranța că va fi mai bine”.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, din 1990 a fost înregistrată o scădere bruscă a natalității, iar în 2022 am atins chiar un record negativ.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62387100
Primăria Capitalei nu are unde să-i mute pe cei din clădirile ce urmează să fie consolidate. ”Măsurăm în ani sau decenii?”

Primăria Generală a Capitalei caută soluții pentru a-i muta pe locatarii din clădirile care urmează să fie consolidate. În acest moment, aproape toate locuințele pe care le dețin autoritățile locale pentru astfel de situații sunt ocupate.  

62386971
VIDEO. Doi polițiști, aflați în misiune cu mașina, sunt răniți după ce un alt șofer le-a tăiat calea

Doi polițiști din Târgu Jiu au fost răniți vineri după-amiază, în urma unui accident.

62386969
Acesta este „Podul Rușinii” din România. Așa a fost redenumit pe Google Maps de către un localnic nemulțumit

Situație inedită în județul Suceava. Un pod degradat, aflat în reparație de mai bine de trei ani, a fost redenumit Podul Rușinii pe Google Maps de către un localnic.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Șapte persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Imago0868835253h
Primul mesaj al Papei Leon după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. „Vă rog să vă rugați pentru mine”

Papa Leon al XIV-lea le-a mulţumit miercuri credincioşilor catolici pentru rugăciunile lor, într-un mesaj pe care l-a transmis pentru prima dată de când a suferit o intervenţie chirurgicală pentru cancer pulmonar la Roma.