Soluția Ministerului Agriculturii pentru fermierii din Romania: cooperativele agricole

×
Publicitate

Viitorul agriculturii din ţara noastră stă în mâinile micilor fermieri, care trebuie să-şi unească forţele ca să reziste pe piaţă. E îndemnul Ministerului Agriculturii, care a cerut campanii de informare privind avantajele asociaţiilor agricole.

În judeţul Olt, de pildă, un reprezentant al Direcţiei Agricole a fost trimis să-i înveţe pe localnici cum i-ar putea ajuta un astfel de pas.

Bani sunt, de cele mai multe ori, punctul de unde pornesc discuţiile. Fermierii spun că, odată intraţi în asociaţii, cresc şi cheltuielile.

Gigi Ghidurea, fermier: "Un minim de 3 angajaţi la o cooperativă înseamnă 2400 pe lună, ori 12 luni, că e vara, că e iarnă, că lucrezi sau nu, banii ăştia trebuie să îi dai. Se duc undeva între 10 şi 15 mii de euro cheltuieli."

Ca să le explice oamenilor avantajele şi să-i informeze corect, Direcţia Agricolă Olt a trimis specialişti în teren.

Unii fermieri au demarat deja procedurile pentru crearea unei cooperative agricole.

Gabriel Cârmu, reprezentant Direcţia Agricolă Olt: "Oamenii vin cu frica din treecut de CAP-uri. Ascultă, vor să vină, dar aşteaptă cât mai multe avantaje de la statul roman."

Cooperativele agricole beneficiază de scutiri de taxe şi impozite timp de 5 ani, au acces la subvenţii şi fonduri europene, pot negocia un preţ bun pentru materia primă şi pot obţine contracte avantajoase pentru valorificarea recoltei în supermarketuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61935961
Dulce și fără să îngrașe? Se poate!

Cercetările arată că oamenii au o dorință înăscută pentru gustul dulce. Chiar și nou nou-născuții reacționează pozitiv la întâlnirea gustului dulce.

61935970
Apel umanitar al Asociației Colectiv: ”În urma incendiului, acești oameni au rămas fără haine, mobilă”

O familie a rămas fără toată agoniseala de o viață după ce un incendiu provocat de un scurtcircuit a mistuit toate bunurile lor. Incidentul s-ar fi putut transforma într-o tragedie, dacă băiatul de 6 ani nu și-ar fi salvat tatăl.

61935949
O asistentă medicală care a contribuit la salvarea a mii de vieți are nevoie de ajutor

Situație dramatică pentru o tânără de 32 ani, asistentă medicală la Serviciul de Ambulanță Maramureș. Însărcinată în 6 luni, a fost recent diagnosticată cu o tumoare de 8 cm la genunchiul stâng.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.