Soiurile hibrid, de trei ori mai rezistente, la care lucrează cercetătorii români

×
Publicitate

Încălzirea globală îi obligă pe agricultori să se adapteze dacă vor să culeagă roade. Specialiştii lucrează la soiuri rezistente, care pot da producţii de două-trei ori mai mari decât cele obişnuite.

Astfel de îmbunătăţiri se fac la grâu, porumb, floarea soarelui, rapiță şi soia. Aceste culturi trebuie să învingă seceta în condiţiile în care temperatura medie creşte în fiecare an cu un grad.

Cercetătorii lucrează la soiuri şi hibrizi care rezistă tot mai bine la secetă şi arşiţă. Aceste plante au rădăcinile mai solide şi mai adânc înfipte în pământ. Cum se obţine un porumb productiv în verile fără ploaie.

Agricultor: "Din două linii foarte puţin viguroase obţinem un hibrid de porumb viguros, puternic şi rezistent la secetă şi arşiţa."

Cercetătorii de la Fundulea au obţinut cu un hibrid 10 tone de porumb la hectar, în condiţii în care fermierii au cules doar câte 3-4 tone. Tot aici au fost obţinuţi şi aproape 50 de hibrizi de floarea soarelui.

Maria Păcureanu, cercetător științific, Institutul Fundulea: "Avem linia principală şi dacă vrem să îi punem încă nişte gene pentru anumite caracteristici favorabile. Vrem rezistenţă la secetă, la boală, la un parazit, inclusiv pentru producţie, pentru conţinut de ulei, pentru calitatea uleiului."

Astfel de plante, care cresc şi se dezvoltă cu foarte puţină apă înseamnă salvarea pentru fermierii care nu au cum să îşi ude culturile.

Doar 300.000 de hectare de teren, din 10 milioane de hectare, au fost irigate în 2017. Asta pentru că sistemul de irigaţii a fost distrus. O soluţie pentru fermieri este să cultive plante rezistente la schimbările climatice. Altfel, într-un an foarte secetos, de exemplu, riscă să rămână fără recoltă.

hribizi floarea soarelui

Gheorghe Nedelcu, director ITC: "Ele trebuie să fie aclimatizate aici, să ajungă la potenţialul de producţie în condiţiile locului în care sunt cultivate. Nu mai sunt împărţite ploile că acum 40 de ani când ştia că în mai plouă, în iulie.  Acum degeaba umblă porcul cu paiul în gură că nu mai vine ploaia, că aşa ştia ţăranul."

Pompiliu Mustățea, cercetător director Institutul de Cercetare Fundulea: "Trebuie să avem în vedere că în 2050 populaţia globului va ajunge la aproximativ zece miliarde de locuitori iar producţiile agricole trebuiesc dublate. Din păcate, după Revoluţie, finanţarea cercetării agricole s-a redus drastic de la an la an, iar statul nu mai dă finanţare directă, instituţionalizată să fie zero lei."

Seminţele produse în România ajung în aproape toată Europa, dar şi în Canada, Argentina, Sua şi Brazilia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
Orașul în care pensionarii se pregătesc să devină polițiști

Pensionarii din Galaţi se pregătesc să îmbrace uniforma de poliţist. Asta de când au auzit că Poliţia Locală vrea să înfiinţeze un serviciu de voluntariat în care vor fi primite şi persoane de vârstă a treia.

Drama unei familii. Doi pensionari bolnavi abia reușesc să aibă grijă unul de altul

Viaţă grea pentru o familie din Bacău. Doi soţi pensionari abia reuşesc să aibă grijă unul de altul, pentru că ambii sunt bolnavi.

Ce spun credincioșii că au simțit după ce au atins "Brâul Maicii Domnului”

Amplă procesiune la Constanţa, în ajunul praznicului Naşterii Maicii Domnului. Zeci de credincioşi s-au strâns în faţa unei bisericii, unde au fost aduse mai multe relicve de la mănăstirea Kato Xenia din Grecia, printre care şi "Brâul Maicii Domnului”.

Recomandări
Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.

Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.