Primul lot din Autostrada Sibiu- Pitești ar putea fi deschis anul acesta. Lucrările sunt finalizate 80%. VIDEO

62276173

Primul lot din Autostrada Sibiu- Pitești este gata în proporție de 80% și ar putea fi deschis circulației până la sfârșitul acestui an.  

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a publicat miercuri imagini de pe șantierul primului lot al Autostrăzii Sibiu- Pitești, care ar putea fi deschis circulației chiar anul acesta.

 

”Lucrările de pe tronsonul Sibiu - Boița au ajuns la un grad de realizare de aproximativ 80%, existând șanse reale ca circulația să fie deschisă, pe cei 14 kilometri de autostradă, până la sfârșitul acestui an”, a transmis DRDP Brașov.

Cea mai înaltă structură de pe această secțiune are 30 de metri înălțime

Potrivit direcției, ”la începutul acestei săptămâni au fost încheiate toate lucrările de betonare pe ambele căi ale Viaductului Tălmăcel, cea mai importantă structură de pe acest lot, lung de peste 650 de metri, cu o înălțime de peste 30 de metri”.

Acum, constructorul lucrează la așternerea straturilor de asfalt care acoperă deja peste 70% din lungimea totală a lotului.

Există și secțiuni întregi unde s-au montat și parapetele de siguranță, sistemul de iluminat și panourile fonoabsorbante, a mai spus DRDP Brașov, care prezintă și un clip video cu o filmare din dronă a viitoarei autostrăzi.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62276156
Primăria Arad reduce iluminatul public cu două ore şi oprește semafoarele intermitente pentru a face economie
Primăria Arad a decis să reducă cu două ore iluminatul public pe timp de noapte, ca primă măsură pentru a reduce consumul de energie electrică, în contextul tendinţelor existente la nivelul Uniunii Europene de a se face economie.  
62276145
Regulamentul de parcare în București, aplicat din 15 august. Pentru ce riscă șoferii să fie amendați și cu mașinile blocate
Şoferii riscă amenzi şi blocarea autovehiculelor, începând cu 15 august, dacă nu respectă regulile de parcare, iar decizia a fost luată "pentru a învăţa bucureştenii" cu aplicarea acestui regulament, a declarat primarul general Nicuşor Dan.  
62226143
Cât va costa parcarea în București de la 15 august 2022 și la cât ajunge amenda
Tariful pentru parcarea pe locurile publice (mai puțin parcările de reședință) din Capitală se schimbă de la 15 august.