Proba ADN pentru marii voievozi ai tarii. De ce ar putea fi desfacut mormantul lui Mircea cel Batran

×
Publicitate

Un proiect senzational, realizat pentru prima data in Romania, ar putea duce la aflarea originii unor personaje istorice de prim rang, respectiv Mircea cel Batran si Vlaicu Voda.

Deja un eveniment fara precedent a avut loc la Biserica Domneasca din Curtea de Arges. Mormantul lui Vlaicu Voda a fost deschis dupa aproape 700 de ani. Oamenii de stiinta vor preleva probe ADN care sa ateste daca cei din dinastia Basarabilor,intemeietorii Tarii Romanesti, aveau sange autohton, sau erau de alta origine.

In cartile de istorie sunt numiti domnitori romani. De-a lungul timpului au aparut insa multe teorii privind originea lor. Una dintre aceastea sustine ca Basarab I Intemeietorul ar fi fost fiul unei capetenii de origine cumana, un popor venit din stepele Asiei in zorii Evului Mediu. Adica urmasii unui trib de origine turca, semintie cu care domnii Basarabi s-au razboit indelung.

Cercetatorii romani au demarat un proiect ca sa afle daca dincolo de originea romana sau slava survenita in urma multiplelor casatorii si aliante ale caselor domnitoare din Muntenia, numele care au facut istorie au si alte origini.

Pentru inceput, au deshumat mormantul lui Vladislav I, unchiul lui Mircea cel Batran si fratele tatalui marelui domnitor Radu I, inmormantat la Manastirea Curtea de Arges. S-au prelevat cateva mostre osoase si dentare, o bucata dintr-o tunica si cativa nasturi din metal.

Deocamdata, istoricii nu au ajuns sa deshumeze si mormantul lui Mircea cel Batran si ar putea sa nu mai faca asta prea curand. Noul ministru al culturii, Puiu Hasotti a ordonat oprirea cercetarilor.

"Mi se pare o impietate groaznica fie si numai sa ne gandim ca mormantul lui Mircea cel Batran poate fi desfacut pentru a cauta ce? Care ADN ?", a declarat Puiu Hasoti, ministrul Culturii.

Mostrele deja prelevate vor fi trimise pentru studiu si la Universitatea Cambridge, dar si la alte ale laboratoare ale unor universitati din Spania si Olanda.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
ONU: "Europa se intoarce in Evul Mediu". Controversa cutiilor pentru copiii abandonati

Cutiile in care parintii isi pot abandona copiii nedoriti, comune in Europa medievala, au inceput sa reapara in ultimii zece ani.

"Tiganca din mine." Povestea emotionanta a unei femei din Romania mutate in SUA, in New York Times

O romanca stabilita in America a ajuns in New York Times cu povestea ei. Cristiana este balerina si ani de zile a purtat in ea teama de a recunoaste ca apartine lumii romilor.

Reportaj Al Jazeera in Irak. Tara care inoata in petrol, dar care are RATIE de electricitate

La 9 ani de la caderea lui Saddam Hussein, autoritatile din Irak inca nu pot sa asigure populatiei electricitate mai mult de 6 ore pe zi. In aceste conditii, nu este de mirare ca in aceasta tara a aparut o noua meserie: "omul generator".

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.