Premieră în învățământul românesc. Ce prevede legea manualului școlar

61907987
Inquam

Învăţământul românesc va avea în premieră o lege a manualului şcolar, care a fost pusă deja în dezbatere publică.

Ministerul Educaţiei va controla direct, editarea şi tipărirea manualului unic, iar acesta va ajunge la elevi în varianta tipărită, numai dacă părinţii ori profesorii, îl vor solicita cu 6 luni înainte de începerea anului şcolar.

Experţii în educaţie, profesori renumiţi, dar şi elevii, consideră că manualul este o falsă problema, care nu rezolva criza din învăţământul românesc.

Maria Istvan: ”Învăţământul nu mai ţine pasul cu noi, ne oferă informaţii de care nu avem nevoie, mai ales atunci când un elev ştie ce vrea să facă, dacă vrea să fie artist nu are nevoie de matematică.”

Aşa vede Maria, şcoala după 12 ani de studiu. Şi nu e singura.

Problemele acestor elevi, crede ministrul Educaţiei Liviu Pop, vor fi rezolvate de noua lege a manualului şcolar, aflată în dezbatere publică. Cei care i se opun cred însă că eliminarea auxiliarelor este o greşeală.

Profesor Florina Rogalski: ”Această lege e făcută exclusiv pentru că Pop cu echipa doreşte să ne întoarcem cu 27 de ani în urmă şi să avem pe băncile elevilor manuale unice la fiecare disciplină, astfel încât să uniformizăm personalitatea profesorului şi elevului.”

Ca să ieşim din impas, profesorul Florin Colceag, supranumit şi ”antrenorul de genii”, crede că tot sistemul ar trebui regândit.

Am putea urma exemplul Finlandei, unde copiii nu mai au manuale, iar profesorii îşi organizează orele după personalitatea elevilor.

”Manualul trebuie să fie interesant, nu mort. Câţi elevi deschid manualul? Asta ar trebui să fie scopul: educarea personalității copilului. Dacă ei nu au personalitate bine formată nu-i orientăm spre ce trebuie”.

Deocamdată, legea manualului şcolar rezumă în trei pagini modul în care acesta va fi redactat şi cum va putea fi comandat.

Legea prevede că manualele vor fi oferite gratuit elevilor în format PDF, digital interactiv sau pe hârtie, însă îl va primi în mână doar dacă părintele, elevul sau profesorul face o solicitare scrisă înainte cu 6 luni de începerea anului şcolar.

În şedinţa de Guvern, şi premierul a cerut detalii.

În urma consultării publice, Ministerul Educaţiei Naţionale va transmite spre aprobare Parlamentului României varianta finală a proiectului.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61912123
Elevii militari din Alba Iulia au donat sânge pentru a salva vieţi

Tinerii din Alba Iulia care de abia au împlinit 18 ani au dorit să facă un gest de caritate şi la primele ore ale dimineţii au mers la centrul de transfuzie din oraş.

61912105
Școala din România în care învață doar 3 elevi. Clădirea are și sală de sport

Confruntată cu migrarea populaţiei active şi îmbătrânirea satelor, iată că România face posibilă o situaţie de neconceput acum câţiva ani: o şcoală din Prahova are doar trei elevi.

61912098
Românii care plătesc o taxă fără să știe pentru ce dau banii. "Total ilegal"

Sătenii dintr-o comună din Gorj plătesc o taxă pentru asfaltul turnat pe câteva drumuri din comună. Dar prea puţini dintre ei ştiau acest lucru.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.