Povestea migranților din Siria și Irak, care vor să devină români: ”Eu sunt Mohamed”

×
Publicitate

Peste 600 de migranţi au primit în primele 6 luni ale anului protecţie din partea statului român. Majoritatea sunt din Siria, Irak, Pakistan şi Yemen.

Unii dintre ei vor să se stabilească aici, aşa că au început să înveţe limba română, ca să poată primi cetăţenia. Îi sprijină mai multe organizaţii neguvernamentele.

La centrul regional pentru integrarea refugiaţilor de la Galaţi, cursurile de limba română au loc în fiecare zi. 20 de solicitanţi de azil participa la ele. Sunt conştienţi că numai dacă ne învaţă limba se pot angaja.

Mohamed a lucrat în Irak că farmacist şi se pregătea să devină profesor de sport. Războiul l-a făcut însă să fugă.

"Eu sunt Mohamed, din Irak. Eu venit aici, la România, acum un an, şi eu sunt refugiat."

În aceeaşi situaţie este şi Ahmed: "Vreau să învăţ limba română şi să rămân în România. Vreau să intru la Facultatea de Medicină, pentru că în Irak eram student la stomatologie."

Mirela Bratu, profesor de limba română: "O parte dintre ei vor să se stabilească aici. Participă la cursurile de română de câte ori există posibilitatea. Sunt studenţii noştri. Dacă se stabilesc aici, cu siguranţă va fi bine şi pentru noi şi pentru ei."

În centrele de migranţi de la noi sunt cazaţi acum peste 1000 de oameni, iar de la începutul lui 2017 în jur de 600 se bucură de protecţie din partea statului.

Potrivit legislaţiei, după ce primesc acte şi azil politic, străinii beneficiază de 540 de lei lunar, timp de o jumătate de an. Apoi, le vin în ajutor organizaţiile neguvernamentale care încearcă să îi integreze.

Ana Maria Guriță, consilier juridic JRS România: "Primesc asistenţă şi consiliere juridică, în vederea asigurării drepturilor şi a cunoaşterii şi respectării obligaţiilor pe care le au şi activităţi culturale şi recreaţionale."

În toată ţara sunt 6 centre pentru migranţi - care sunt ocupate în proporţie de 80 la sută.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61914063
România, centru de formare a echipajului de zbor. Fiul unui ministru din Tanzania învață la noi

România a devenit centru de formare pentru piloţii şi stewardesele care vor lucra curând la companii aeriene din întreaga lume.

61913920
Și-au mărit atât de mult salariile încât au golit deja bugetul. Ce soluții au primăriile

România, ţara lipsurilor, neajunsurilor şi paradoxurilor, traversează o criză în administraţiile locale, unde s-au mărit lefurile odată cu nouă lege a salarizării.

61913722
Pungile din plastic subţire, cu mâner, interzise de la anul în România

Guvernul interzice introducerea pe piaţă şi comercializarea pungilor din plastic subţire cu mâner, ca urmare a unei directive UE.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.