Planul cu care fermierii sunt ajutați gratuit să se dezvolte. Modelul, aplicat cu succes în Constanța

×
Publicitate

Un proiect pilot, lansat în judeţul Constanţa, ar putea fi aplicat în toată ţara, în sprijinul micilor producători locali.

 

Autorităţile din oraşul Ovidiu au înfiinţat o asociaţie agricolă, iar fermierii sunt ajutaţi gratuit să obţină fonduri europene pentru dezvoltare, să încheie contracte cu hipermarketurile şi să construiască depozite. Din asociaţie au voie să facă parte doar producătorii, preţurile trebuie să fie corecte, iar marfa vândută să nu fie din import sau cumpărată de la intermediari.

Orice producător agricol sau crescător de animale se luptă să-şi trimită marfă dacă nu în supermarketuri, măcar în târguri şi pieţe. Drumul este însă greu, chiar dacă produsele lor sunt mai gustoase şi mai proaspete decât importurile.

De câţiva ani, câțiva fermieri din Constanţa cresc fazani, prepeliţe, iepuri şi curcani. Şi-au găsit însă foarte greu clienţi.

Mihai Ţigănilă, crescător de păsări: "Am cumpărat o familie, trei făzăniţe şi un fazan şi de acolo s-au înmulţit şi am ajuns unde suntem. Noi asta vrem, să se audă despre noi să vină omu' să vadă cum e crescută pasărea."

Tincuţa Ţigănilă, crescător de păsări: "În primii doi ani nu am vândut absolut nimic, nici ouă, nici prepeliţe, le-am dat cadou."

Şansa celor doi şi a altor 70 de mici producători din Ovidiu a venit în momentul în care autoritatea locală a decis să înfiinţeze o asociaţie agricolă.

Fermierii sunt obligaţi să menţină preţurile corecte, să nu aducă produse cumpărate de la intermediari, iar la schimb primesc promovare şi asistenţă juridică gratuită din partea celor de la primărie.

Pe lângă ajutorul pentru obţinerea de fonduri europene, asociaţia are şi un site unde toţi îşi pot promova marfa.

Pare simplu dar, suprinzător, puţine primarii din ţară fac acest lucru.

Proiectul pilot adună micii fermieri şi poducatori într-o asociaţie, iar obiectivul acestei organizaţii este promovarea intereselor acestei categorii care altfel riscă să dispară de pe piaţă.

George Scupra, primarul oraşului Ovidiu: "Problema lor principală este ”ştim să producem dar nu ştim să vindem marfă”. Puţini producători reuşesc să şi vândă ei direct, de obicei vin intermediarii peste ei, le cumpără marfă la preţuri mici şi le vând ei ca şi producători prin diverse artificii prin marile pieţe."

Sesnur Suleiman, fermier: "Intrarea în această asociaţie ne va ajuta pe noi, micii fermieri, deoarece prin asociere ne vom dezvolta afacerile. Vom accesa fonduri de la UE."

Şi în Cluj şi Maramureş mai mulţi agricultori au avut curajul să se asocieze, iar legumele, laptele, brânza şi mezelurile lor ajung acum pe rafturile supermarketurilor. Din păcate, în România, mulţi preferă să se descurce pe cont propriu chiar dacă de multe ori rămân cu marfă pe tarabe şi ies în pierdere.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61917266
Viramentele la Pilonul 2 de pensii ar putea fi reduse cu 15%. Anunțul făcut de vicepremierul Ciolacu

A apărut o nouă informaţie despre o posibilă scădere a contribuţiilor la pilonul 2 de pensii.

61917308
15 bănci amendate pentru ”publicitate înșelătoare”. Raiffeisen, obligată să modifice contracte vechi de 10 ani

Băncile comerciale au intrat sub tirul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Raiffeisen, una dintre cele mai mari din România, este obligată să modifice contractele de credit la dobânda din urmă cu 10 ani.

61877422
Loteria bonurilor fiscale, extragerea de pe 22 octombrie 2017. Care sunt bonurile câștigătoare

Bonurile fiscale emise în data 15 septembrie 2017, cu valoarea de 569 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.