Petiție în sprijinul Oanei Gheorghiu. ”Cetățenii au protestat sute de zile în stradă pentru justiție. Acum se simt trădați”

62590312

Aproape 10.000 de persoane au semnat până marți dimineața iniţiativa demarată de mai multe organizaţii civice prin care îşi arată sprijinul pentru vicepremierul Oana Gheorghiu pe care CSM o acuză de incitare la violenţă, ură sau discriminare.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat luni că a decis să sesizeze organele abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare, în legătură cu declaraţiile vicepremierului Oana Gheorghiu despre pensiile ale magistraţilor.

Scrisoarea deschisă ''Semnează pentru normalitate: Magistraţii nu sunt o categorie vulnerabilă şi defavorizată'' a fost semnată până marţi dimineaţa de 10.000 de persoane.

Se solicită CSM să îşi retragă plângerea penală şi să revină la rolul său fundamental - "apărarea justiţiei, nu a privilegiilor", se arată pe pagina de Facebook a organizaţiei Corupţia Ucide.

''Consiliul Suprem al Magistraturii consideră că vicepremiera Oana Gheorghiu a incitat la violenţă, ură şi discriminare atunci când a încercat să apeleze la sentimentele umanitariste ale magistraţilor pentru a-i convinge să înţeleagă şi să accepte diminuarea pensiilor speciale. În consecinţă, CSM a formulat o plângere penală invocând articolul 369 din Codul penal, menit să apere categoriile protejate (adică persoanele sau grupurile de persoane atacate 'pe criterii precum rasă, etnie, naţionalitate, religie, gen, orientare sexuală, opinie politică, dizabilitate sau alte criterii similare').

E ridicol ca magistraţii, una dintre cele mai privilegiate categorii profesionale din România, să pretindă că sunt o categorie defavorizată şi vulnerabilă. Şi e periculos că un argument umanitarist, fie el oricât de nereuşit formulat, a ajuns să însemne în ochii magistraţilor români incitare la violenţă, ură şi discriminare'', susţin organizaţiile care au iniţiat demersul.

Petiție: Cetățenii au protestat sute de zile la rând în stradă pentru a apăra justiția. Acum se simt trădați de justiție

Potrivit acestora, magistraţii trebuie să înţeleagă că principiul independenţei justiţiei nu implică interdicţia de a discuta despre sistemul de justiţie şi, spun ei, ar fi fost preferabil ca magistraţii să se întrebe de ce a ajuns justiţia să aibă o imagine atât de negativă în România.

Ei amintesc că, ''în urmă cu câţiva ani, cetăţenii au protestat sute de zile la rând în stradă pentru a apăra justiţia de atacurile politice, iar acum ''aceiaşi cetăţeni se simt abandonaţi şi trădaţi de justiţie''.

''Invităm magistraţii să reflecteze cu precădere asupra cauzelor acestei percepţii covârşitor negative asupra justiţiei. Şi să înţeleagă că a trata orice discuţie critică despre justiţie drept incitare la ură va agrava suplimentar această percepţie negativă. Noi, cetăţenii, vrem să simţim magistraţii alături de noi în această luptă pentru independenţa justiţiei. Din nefericire, în ultima vreme am simţit prea des că unii înalţi magistraţi nu sunt alături de noi, ci mai degrabă alături de propriile interese, legate mai ales de pensiile speciale şi de marii corupţi. De aici şi revolta noastră. Invităm, aşadar, politicienii să se pronunţe cât mai responsabil în legătură cu independenţa justiţiei. Şi invităm, de asemenea, magistraţii să fie alături de cetăţeni în efortul de a construi un sistem de justiţie cât mai echitabil. Inclusiv sub raportul pensiilor speciale. Fiindcă, dacă nu reuşim să construim o Românie cu justiţie echitabilă, ne prăbuşim cu toţii în extremism şi în haos. Indiferent cât de normale sau de speciale ne-ar putea fi pensiile'', explică sursa citată.

CSM, plângere penală împotriva Oanei Gheorghiu

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis luni un comunicat de presă în care susţine că, prin declaraţiile sale, Oana Gheorghiu a încălcat independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor într-un mod "iresponsabil" şi "populist".

Întrebată sâmbătă, într-o emisiune la Digi 24, cum ar rezolva problema pensiilor speciale ale magistraţilor, Oana Gheorghiu a răspuns: "Eu le-aş transmite magistraţilor un mesaj - le-aş spune că îi înţeleg. Este foarte greu să renunţi la un lucru care ţi s-a dat. Este foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani de asta şi dintr-o dată să ţi se spună că nu îl mai ai. Pentru oricine ar fi greu să facă asta. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru. Ei au fost prinşi într-un Caritas, care nu putea să dureze la nesfârşit şi oamenii care sunt pragmatici şi raţionali ar trebui să înţeleagă asta. România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum, iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente". 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
De ce tinerii aleg timpul liber și flexibilitatea în locul siguranței financiare. La ce vârstă pleacă din casa părinților

Tinerii din România schimbă regulile jocului pe piața muncii. Economistul Lucian Fanea a explicat pentru stirileprotv.ro cum generația Z prioritizează flexibilitatea și timpul liber, renunțând la stabilitatea căutată de generațiile anterioare.  

Președinții curților de apel: „În nicio democrație o putere în stat nu cere socoteală altei puteri în stat, mimând empatia”

Președinții curților de apel o apără pe șefa Curții Supreme de critici și spun că ”în nicio democrație o putere în stat nu cere socoteală altei puteri în stat”. În contrapondere, premierul insistă că nicăieri nu există pensii mai mari decât salariul.

Românii strâng cureaua. Al doilea cel mai mare declin din UE la vânzări de alimente, băuturi și tutun

Indicele volumului comerţului cu amănuntul pentru alimente, băuturi şi tutun a crescut cu 0,5% în Uniunea Europeană şi cu 1% în zona euro în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2024, cel mai sever declin fiind în Estonia, România şi Belgia.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.