Este sau nu corectă declarația Oanei Gheorghiu despre pensiile magistraților. Ce spune legea despre indemnizațiile lor

62590173
Inquam Photos / Octav Ganea

CSM a depus o plângere pe numele Oana Gheorghiu acuzând-o că a încălcat independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor „într-un mod iresponsabil şi populist” după declarațiile despre pensiile magistraților.

Decizia CSM de a depune o plângere la adresa Oanei Gheorghiu vine după ce aceasta a declarat că România nu își permite să aibă pensionari speciali, făcând trimitere la magistrați, argumentând că indemnizațiile acestora iau bani „de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente”.

În acest context pe lângă discuția legată de independența justiției apare și o discuție legată de corectitudinea declarațiilor făcute de Oana Gheorghiu. CSM consideră că comparația la care a apelat vicepremierul este o „manipulare” și o „încercare de a deturna nemulţumirile publice spre justiţie”.

Trebuie precizat că legea 303/2022, articolul 213, aliniatul 1, partea de pensie care nu este calculată și plătită în baza contribuției este plătită din bugetul de stat. Bugetul de stat este „căldarea” în care se varsă taxele și impozitele (contribuțiile se varsă în Bugetul de asigurări sociale și cel de Sănătate). Din bugetul de stat se virează bani inclusiv pentru pensiile „normale”, care sunt pe deficit, către bugetul FNUASS (al Sănătății), care este și el pe deficit, dar și către investiții, precum și proiecte social-economice.

Declarația vicepremierului este, conform legii, corectă. Din aceeași „găleată comună” din care se plătește grosul pensiilor magistraților se plătesc și alte lucruri, printre care și proiecte care pot ține de Educație.

Reducerea unor cheltuieli de la un capitol se poate traduce prin majorarea unora de la alt capitol, dacă se dorește menținerea deficitului bugetar, sau pot fi scăzute, pur și simplu, de la cheltuieli fără realocare pentru a diminua deficitul.

Ce parte din pensiile judecătorilor și procurorilor este plătită direct din bugetul de stat

„Partea din pensia de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public ori, după caz, nu se acoperă potrivit legislaţiei privind sistemul public de pensii se suportă din bugetul de stat”, stabilește legea 303/2022.

În luna octombrie 20255.755 de foști judecători și procurori primeau pensii speciale, după cum arată datele Casei Naționale de Pensii. Pensia medie în cursul acestei luni a fost de 25.408 lei. Statisticile mai arată că, în medie, 7.513 lei din pensiile foștilor magistrați erau plătite din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), asta în timp ce, tot în medie, bugetul de stat acoperea 22.235 lei.

pensii speciale octombrie 2025

Trebuie precizat și faptul că indemnizațiile primite de foștii judecători și magistrați sunt considerate, conform CNPP, pensii de serviciu. Cu toate acestea, în limbajul comun, dar și în unele documente, inclusiv în PNRR, sunt numite „pensii speciale”.

Caracterul lor „special”este dat de faptul că atât cuantumul, cât și vârsta de pensionare pentru foștii magistrați se stabilesc prin reguli diferite față de cele aplicate în sistemul public de pensii.

Dacă pensia „normală” este legată, prin punctul de pensie, de nivelul salariului mediu în plată și se bazează pe contribuțiile efective ale angajatului devenit pensionar, în cazul pensiilor speciale metoda de calcul include, pe lângă componenta contributivă, și un bonus acordat de stat, precum și o vârstă de pensionare redusă.

Plângere penală pentru Oana Gheorghiu după declarațiile despre pensiile speciale

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii anunţă, luni, că au depus plângere pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare, după declaraţiile Oanei Gehorghiu cu privire la pensiile magistraţilor.

„Eu le-aş transmite magistraţilor un mesaj - le-aş spune că îi înţeleg. Este foarte greu să renunţi la un lucru care ţi s-a dat. (...) Este foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani de asta şi dintr-o dată să ţi se spună că nu îl mai ai. Pentru oricine ar fi greu să facă asta. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru. Ei au fost prinşi într-un Caritas, care nu putea să dureze la nesfârşit şi oamenii care sunt pragmatici şi raţionali ar trebui să înţeleagă asta. România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum. Iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente”, a declarat vicepremierul.

În replică, CSM a transmis că că „puterea executivă, reprezentată de Guvern, are obligaţia într-un stat de drept să consolideze justiţia, nu să o discrediteze, şi să colaboreze instituţional în mod loial cu puterea judecătorească pentru bunul mers al societăţii democratice”.

„În raport cu declaraţiile doamnei vicepremier, faţă de conţinutul concret şi efectele acestora în plan social la adresa imaginii şi prestigiului funcţiei de magistrat, Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prevăzută de dispoziţiile art. 369 din Codul Penal. Consiliul solicită pe această cale reprezentanţilor puterii executive să păstreze echilibrul şi decenţa în discursul public şi să nu formuleze judecăţi iresponsabile pe fond exclusiv emoţional care să submineze nu doar independenţa justiţiei, ci şi respectul datorat acesteia într-un stat de drept, cu consecinţa incitării populaţiei la ură împotriva judecătorilor şi procurorilor”, se arată în comunicatul CSM.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Guvernul pregătește o nouă cerere de plată de peste 2,5 miliarde de euro granturi din PNRR

Premierul Ilie Bolojan anunţă luni că a avut o şedinţă cu colegii din mai multe ministere, pentru a pregăti o nouă cerere de plată de peste 2,5 miliarde de euro granturi din PNRR, el arătând că îşi propun să o depună până la finalul lunii.

Ceața lăptoasă a dat peste cap traficul aerian. Zboruri anulate sau întârziate la Iași. „Unul a fost deviat la Suceava”

O ceață lăptoasă de noiembrie a adus probleme atât la sol cât și în aer. Dimineață, în Iași, 15 zboruri au avut întârziere, iar cinci au fost anulate.

Ce au comandat românii de Black Friday. Lockerele de curierat sunt pline până la refuz

Aglomerația de Black Friday din magazine și de pe internet s-a mutat acum în depozitele curierilor, dar și pe șosele. Valul de comenzi, din weekendul prelungit al reducerilor a scos în trafic mii de curieri care au alergat între adrese.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.