Parcul Natural Văcărești, plin de ambrozie. Persoanele alergice, sfătuite să evite zona

62269967

Asociația Parcul Natural Văcărești a solicitat în mod oficial Administrației Parcului Văcărești să înceapă acțiuni urgente de combatere a ambroziei.  

Reprezentanții asociației susțin că incendiile de la începutul anului i-au priit ambroziei (”Ambrosia artemisiifolia”), iar planta s-a dezvoltat ”spectaculos” chiar în zonele pârjolite.

Din acest motiv, persoanele care sunt alergice la ambrozie sunt sfătuite să evite zona dinspre Șoseaua Vitan-Bârzești a Parcului Natural Văcărești.

În ultimii ani, voluntarii Asociației Parcul Natural Văcărești au cosit și au smuls ambrozia din acest parc, iar, în locurile unde s-a intervenit, planta nu a mai apărut - susțin aceștia într-un mesaj pe Facebook.

”Conform legii numărul 62 din 2018, până în data de 30 iunie, Administrația Parcului Natural Văcărești, instituție din subordinea Primăriei Generale a Municipiului București, ar fi trebuit să ia măsuri concrete de combatere a ambroziei.

Legea spune că:

"(2) În scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice."

Solicităm Administrației Parcului Natural Văcărești să nu ignore această lege și să ia măsuri urgente” - mai spun cei de Asociația Parcul Natural Văcărești. 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62080848
Brigada Rutieră a Capitalei anunță restricţii de trafic auto în weekend

Brigada Rutieră anunță că traficul rutier va fi restricționat în Capitală, în acest weekend, potrivit Agerpres.

62145037
Companiile aeriene Wizz Air şi Ryan Air, verificate de ANPC. Peste 600 de plângeri, în ultimele două luni

ANPC anunţă că a început verificarea companiilor aeriene Wizz Air şi Ryan Air. Peste 600 de sesizări referitoare la serviciile celor două companii, primite în ultimele două luni la Centrul European al Consumatorilor România, potrivit News.ro.

62182653
Consumul de droguri începe de la vârste tot mai fragede. Ce fel de teste pot fi introduse în școlie din România

Consumul de substanțe interzise începe de la vârste tot mai fragede. Au fost situații în care au ajuns la Urgență și copii de 9 ani.

Recomandări
Judecata instanta tribunal judecator id46109 inquam photos octav ganea
Justiția în programul de guvernare. Luca Niculescu vrea o colaborare „loială” cu Ministerul Public, CSM şi Instanţa supremă

Guvernul Luca Niculescu propune la capitolul "Justiţie" din programul de guvernare o colaborare "loială" cu Ministerul Public (parchete), Consiliul Superior al Magistraturii şi Instanţa supremă.

Vlcsnap 2026 10 16 07h50m04s941
Trump a blocat pe ascuns accesul Ucrainei la sateliții care ghidează dronele pentru a proteja Rusia. „Vor muri mai mulți”

Donald Trump a lansat un nou val de critici la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.