Ornamentele de Paște din Timișoara au fost distruse. Cum arătau la inaugurare

×
Publicitate

Incident neplăcut la Timişoara. Iepuraşii gigant din polistiren care tronează veseli în Târgul de Paşte au fost agresaţi.

Au lăbuţele rupte sau urechile sparte, iar cine le-a venit de hac n-a cruţat nici florile din ghivece.

Unii cred că entuziasmul copiilor le-ar fi dăunat urechiaților, alţii pun totul pe seama unor persoane care au vrut doar să facă rău.

De mai bine de două săptămâni, de când s-a deschis Târgul de Paşte din Timişoara, decoraţiunile uriaşe sunt principala atracţie, mai ales în rândul copiilor. Cei mici se aşează în locul special amenajat, printre ouă şi iepuraşi, iar părinţii le fac fotografii.

În weekend, însă, angajaţii primăriei au avut parte de o surpriză: lăbuţele iepuraşilor au fost rupte.

Deocamdată nu se ştie cine e responsabil, dar, în prima fază, autorităţile au făcut apel la părinţi să nu-i mai urce pe copii în țarc.

Mulţi sunt însă convinşi că răul a fost făcut intenţionat.

"Nu cred că un copil poate să rupă aşa ceva. Sunt rău făcători", spune un bunic.

Primăria a optat pentru aceste decoraţiuni, după ce, în anii trecuţi, s-a trezit că iepuraşii vii pe care îi aducea la târg dispăreau peste noapte.

Târgul de Paşte din Timişoara va fi deschis până în 10 aprilie. Autorităţile nu au anunţat încă dacă vor înlocui între timp figurinele.

ornamente paste

Foto la inaugurare
Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61946178
Mesajele politicienilor pentru români. Dragnea: ”Sfintele Sărbători să ne facă mai buni”
Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, duminică, ”Hristos a Înviat” celor care sărbătoresc Paştele
61950628
Experiment reușit la un liceu agricol din Maramureș. Unde ajung legumele crescute de elevi, în sere
Ca să ajungi fermier adevărat, trebuie să munceşti încă de pe băncile şcolii. Este premiza de la care au pornit şi elevii unui liceu agricol din Maramureş.
61950613
”Oaia minune”, obținută la Constanța, care produce mai mult lapte și mai mulți miei
După 30 de ani de cercetare, specialiştii institutului Palas Constanța au reuşit să obţină o "oaie minune".