Oamenii strazii. O poveste de la granita dintre salbaticie si civilizatie
O poveste impresionanta, uneori de la granita dintre viata si moarte. Oamenii pentru care strazile Bucurestiului inseamna casa trec seara de seara dintr-un univers in altul.
Cu frigul in oase dupa o zi de hoinareala, cum se lasa intunericul, amaratii ramasi pe drumuri vin sa primeasca mancare si un pat cald. Nu pot intra toti in adapost, si unii asteapta si cate trei nopti, pe unde pot, sa le vina randul. Se roaga ca pana atunci sa-i crute gerul.
La poarta adapostului vezi zilnic cel putin 100 de oameni. Tristi si garboviti, majoritatea clienti vechi.
Povesteste ca a fugit de comunism la Paris, ca sa munceasca. A stat acolo 20 de ani, iar la scurta vreme dupa ce s-a intors a intrat in puscarie. 10 ani. Cand a iesit, nu a mai reusit nicicum sa-si fara un rost.
Intrebat din ce traieste, Mihai Moise a raspuns: "Eu sunt numai cu gunoiul, ca sunt mandru si la cersit nu ma duc. Am fost la cersit de vreo doua ori, dar trebuie sa ai abilitati filogenetice, innascute, poti sa stai tu asa pe banca sapte ani, ca nu iti da nimeni!"
Fiind nou venit are prioritate. Restul, stiu ca nu e loc pentru toti, sunt doar 80 de paturi. Inghesuiti unul intr-altul, inghetati, spera sa isi auda numele.
Regulile adapostului sunt foarte stricte. Accesul se face in fiecare seara intre orele 17 si 19. Intai intra femeile, apoi barbatii. Si fiecare nu are voie sa doarma aici mai mult de sapte nopti pe luna. Iar la intrare, toti sunt inregistrati.
Amaratii se intorc seara de seara, sperand sa prinda un loc care sa-i scape de inghet. Inauntru primesc cina si mic dejun, un pat cald si pot face dusuri. Femeile, mai afectate de ger, abia se misca. Le ingheata si lacrimile pe obraz. Mame, bunici sau matusi, uitate de rude, impart cate sase un container.
Aici si-au sarbatorit si Revelionul. Au primit tort si salata Boeuf, dar a fost suficient sa simta si ei un crampei din atmosfera sarbatorilor. Unii si-au pus atunci o dorinta: sa treaca teferi si peste aceasta iarna.
