Munca de acasă nu mai e dorită nici de angajatori, nici de angajați, la cinci ani de la pandemie. Sistemul practicat acum

×
Publicitate

La cinci ani după ce munca de acasă a devenit o practică acceptată, multe companii le cer acum angajaților să revină la birou.

În primele nouă luni din acest an, mai puțin de 4% dintre joburi au fost oferite în regim remote, cel mai scăzut nivel de până acum, potrivit unei platforme de recrutare. Experții afirmă că prezența fizică și colaborarea directă cresc eficiența echipelor.

Într-o companie de IT din Brașov lucrează 60 de angajați. În mijlocul săptămânii, la birou, erau doar zece dintre ei. Treptat, angajatorul încearcă să schimbe modul de lucru.

Anita Tuzson, inginer software: „Am un target să vin cel puțin de două ori pe săptămână la birou."

Andreea Tudor, reprezentant Resurse umane: „Miercurea avem o zi de mic dejun și să mai socializăm. Altfel este să discuți, hei, ai două minute să discuţi despre proiectul ăsta, deci eu consider că e cu adevărat eficient să mai și venim la birou.”

Tot mai multe companii încep să aleagă modelul hibrid.

Ovidiu Bălcăcian, reprezentantul unei companii: „Am încercat în primă fază să introducem o altă zi în sistemul hibrid, vedem cum funcționează."

În primele nouă luni ale acestui an au fost postate aproape 200.000 de joburi. Dintre acestea, sub 4% presupuneau munca de acasă.

Ana Călugăru, director de comunicare platformă de recrutare: „Este practic cel mai scăzut nivel al ultimilor ani. În ceea ce privește aplicările, undeva la 13-14% din totalul aplicărilor sunt pentru joburile remote. Vedem această dorință în rândul candidaților tineri, de 18-24 de ani”.

Pe de altă parte, angajatorii văd diferit lucrurile, în special în rândul tinerilor aflați la început de carieră.

Magnoliu Stan, senior consultant HR: „Este importantă interacțiunea, colaborarea, să fie mai apropiați unii de alții, să poată transmite cultura organizațională, valorile companiei, și munca de la birou îi ajută să facă aceste lucruri”.

Pentru cele 200.000 de joburi din primele trei trimestre ale anului au fost 8 milioane de aplicări, cei mai activi fiind candidații începători. Seniorii cu o vechime mai mare de 5 ani, dar și managerii rămân cei mai stabili angajați.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62577566
De ce are România atât de mulți tineri care nu muncesc. Motivul principal invocat de cei care refuză angajarea

Un tânăr din cinci, între 15 și 29 de ani, nici nu muncește, dar nici nu mai studiază.

62580006
„Îţi dau părul meu, dar nu-mi lua nimic altceva”. Povestea de luptă a Andreei, modelul care a învins cancerul

”Lucram ca model. Aveam 30 de ani când am primit diagnosticul”, rememorează Andreea Moldovan momentul în care a aflat că are cancer, în urmă cu aproape cinci ani. Pe atunci era model de talie internaţională şi mergea peste tot în lume.  

62551807
Președintele ANRE: Prețurile la energie vor scădea. Furnizorul e obligat să vină cu un preț competitiv

Prețurile la energie vor scădea, a declarat vineri George Niculescu, președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). ”Furnizorul este obligat să vină cu un preț competitiv”, a spus Niculescu.

 

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.