Femeile din România, mai prost plătite decât bărbații

×
Publicitate

În Europa secolului nostru, femeile sunt mai prost plătite decât bărbaţii, muncesc mai mult în gospodărie şi au acces limitat la funcţii de conducere, potrivit Comisiei Europene.

Ca să reducă decalajul de venituri dintre sexe, responsabilii vor să introducă, până la sfârşitul anului, măsuri obligatorii privind transparenta salarială şi au lansat o consultare publică, în acest sens.

Dintre ţările uniunii, România se afla pe locul 25, unul codaş, în ceea ce priveşte egalitatea de gen. După noi, mai sunt doar: Slovacia, Ungaria, şi Grecia.

La 40 de ani, Stela conduce o firmă de marketing şi creşte 4 copii. Nu i-a fost uşor şi a fost nevoită, uneori, să spună stop carieriei. Acum, de pildă, i se întâmplă să-şi ia mezinul la birou.

Stela Tighinean, director firmă de marketing: ''La un moment dat mi-am dat seama că acord foarte mult timp serviciului şi copilului mai puţin. Am ajuns într-un punct în care am simţit că e un dezechilibru."

Stela este totuşi un caz fericit, pentru că a reuşit să promoveze. Însă multe femei nu au şansa ei.

Câştigă, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană, cu 4% mai puţin decât bărbaţii, dacă analizăm plată pe oră. Decalajul pare mic, însă acest indicator nu ia în calcul rata de ocupare a româncelor.

La noi, doar 61 % dintre femeile de vârsta activă lucrează, în vreme ce la bărbaţi procentul se ridică la 79%.

Realitatea este că în România femeile câştigă, în medie, trei sferturi din cât câştigă bărbaţii, ceea ce se reflectă şi în nivelul pensiilor, mai spune raportul.

Decalajele între sexe sunt mai mici la începutul carierei şi cresc odată cu vârsta şi nivelul de educaţie.

Este o dovadă că femeile ratează, pe parcursul vieţii, diverse oportunităţi profesionale.

Claudia Indreica, specialist resurse umane: ''Perioada vârstei când femeile ar putea evolua profesional destul de mult se suprapune cu viaţa de familie, când devii activă ca mamă. Şi atunci femeile rămân, din punctul ăsta de vedere, un pic în aşteptare. Pe când bărbaţii nu au acest lucru. Şi atunci de aceea există la un moment dat o diferenţă."

Deşi la noi mai multe femei au studii superioare comparativ cu bărbaţii, funcţiile de conducere sunt ocupate cu preponderență de aceştia din urmă. Iar la acest capitol stăm cel mai rău din întreaga Uniunea Europeană.

Potrivit datelor colectate de Institutul European pentru Egalitate de Gen, în România 75% dintre femei şi doar 41% dintre bărbaţi gătesc sau muncesc în casa zilnic, măcar o oră.

coronavirus

Alexandra Columban, Centrul de Acţiune pentru Egalitatea şi Drepturile Omului: ''Principala modalitate prin care femeile din România îşi petrec timpul liber este ocupându-se de treburi casnice, în timp ce bărbaţii îşi petrec timpul liber privind la televizor."

Decalajul e şi mai mare când vorbim de cupluri cu copii: 79 % femei şi 42 % bărbaţi.

Autorităţile europene încearcă să reducă decalajele de venituri dintre sexe prin programe flexibile de lucru şi prin încurajarea bărbaţilor să preia o parte din treburile gospodăreşti.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62114119
Singura româncă selectată de Facebook în top 20 femei din Europa. Ce realizări are
Vă prezentăm povestea singurei românce care a fost selectată de Facebook drept o persoană care reușeşte să aibă un impact pozitiv asupra comunității sale.
62113707
Copiii din România, cei mai supuşi riscului de sărăcie din UE
Copiii erau în 2018 grupul de vârstă cu cel mai mare risc de sărăcie şi excluziune socială în aproape jumătate din statele UE, arată datele Eurostat. Procentul variază de la 13,1% în Slovenia şi 13,2% în Cehia, la 33,7% în Bulgaria și 38,1% în România.
62113667
Antrenamente pe un circuit de mare viteză pentru 750 de poliţişti din Mureş
Antrenamente pe un circuit de mare viteză pentru poliţiştii din Mureş.