Se modernizează transportul public în Capitală. După decenii de așteptare, bucureștenii au troleibuze noi

×
Publicitate

Capitala începe să recupereze în privința transportului public. Joi au sosit primele troleibuze noi, după zeci de ani în care pasagerii au călătorit în condiții improprii, fără aer condiționat sau căldură.  

Cele 100 de troleibuze vor circula în paralel cu 200 de tramvaie și autobuze, tot noi.

Șapte troleibuze dintr-un lot de 100 sunt deja în București. Vehiculele au costat aproape 300 de milioane de lei, iar banii vin din Fondul de Mediu.

Sunt primele troleibuze noi sosite după aproape 20 de ani în depoul Bujoreni din Capitală. Sunt dotate cu aparate de aer condiționat, prize pentru încărcarea telefoanelor, dar și cu un sistem pentru numărarea călătorilor.

Printre primii care se bucură de troleibuzele de ultima generație sunt chiar șoferii societății de transport.

Conducător autobuz STB: „Au fost bune la timpul lor, acum sunt depășite, na, au peste 15 ani”.

Reporter: Cum era vara fără aer condiționat pe ele?

Conducător autobuz STB: „Groaznic! Și pentru noi și pentru călători! Cu geamurile deschise..”

Aproximativ 1.500 de vehicule ale Societății de Transport circulă zilnic pe străzile Capitalei. Cele mai vechi sunt tramvaiele Tatra, care au peste 50 de ani.

Totuși, dezvoltarea transportului public atrage de la an la an un număr tot mai mare de călători. Anul trecut au sosit cele 100 de tramvaie construite la Arad, iar autobuzele electrice din China circulă deja pe cele mai importante trasee. Mai avem nevoie, însă, de cel puțin 250 de autobuze.

În 2023, numărul călătoriilor vândute a crescut cu aproape 13 procente. La fel s-a întâmplat și în cazul abonamentelor.

O problemă mare rămâne cea a șinelor de tramvai. Pe unele linii lucrările de modernizare vor începe de luna viitoare. Până atunci, pe acolo nu pot să circule tramvaiele noi.

Călător: „Vă dați seama câte zgâlțâieli luăm”.

Reporter: Tramvaiele care circulă pe aici cum vi se par?

Călător: „Vechi, bătrâne ca mine”.

Călător: „Bună rău, nu vedeți? Cădem din tramvai. Ne sare în sus! E groaznic, mamă!”.

Călător: „Ne zdruncină, pe acolo pe la cimitir. O să ajungem direct în cimitir. Și până la capăt așa e!”.

Nicușor Dan, primarul Capitalei: „Pe 30 de kilometri am semnat contractele, cea mai avansată e linia 5. O să înceapă acum în februarie lucrările. Noi am avut în contractul de finanțare cu Comisia Europeană obligația ca tramvaiele noi să circule pe linii noi”.

Autoritățile ar vrea să cumpere încă 250 de tramvaie, dar pentru asta așteaptă finanțare. Un singur tramvai costă în jur de două milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62418828
Un câine căzut în apa înghețată a râului Suceava a fost salvat de pompieri. Intervanția autorităților

A fost alertă într-o localitate din Bucovina, după ce un câine a căzut în apa rece ca gheața a râului Suceava și nu a mai putut să iasă la mal.  

62418824
Lucrurile copiilor din internatul de la Odorheiu Secuiesc, recuperate după o lună de la tragedie. Clădirea intră în renovare

S-a împlinit o lună de la tragedia de la Odorheiu Secuiesc în care doi elevi au murit și alți doi au fost răniți când clădirea internatului în care se aflau s-a prăbușit.

 

62418502
SANITAS, după întâlnirea cu premierul: Astăzi nu am rezolvat nimic. Suntem dispuşi să ajungem până la grevă generală

Viorel Huşanu, preşedintele SANITAS Bucureşti, a declarat miercuri, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, pe tema revendicărilor celor din sistemul de sănătate, că nu s-a rezolvat nimic.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.