Metodele prin care vă puteți înjumătăți facturile la căldură, iarna. Sfaturile specialiștilor

×
Publicitate

În prag de iarnă, ne gândim cu toții cât va costa încălzirea. Specialiștii spun că, indiferent de combustibil, important este să nu lăsăm locuința să piardă căldură.

O izolație bună poate reduce chiar și la jumătate factura. Și e bine să alegem și un sistem de încălzire compatibil cu suprafața casei.

Cele mai multe blocuri din țară sunt încălzite cu agent termic de la regia de termoficare sau cu centrale deproprii. În Cluj, de exemplu, multe blocuri noi au instalate centrale proprii. La un apartament de 60 de metri pătrați, un bărbat a plătit iarnă trecută 200 de lei pe lună.

Călin Grigore, președinte de bloc: "Apa caldă pentru încălzirea caloriferelor este încălzită o singură dată și trece prin tot circuitul, aceeași apă caldă. Nu e totuna că pe un etaj se încălzește apa în 8 centrale.”

În schimb, în blocurile încălzite de Regia de Termoficare, pentru un apartament cu aceeași suprafață, facturile sunt cu 10% mai mari. Dacă imobilul este izolat și nu sunt debranșați mai mult de jumătate din locatari.

Iar cei care folosesc centralele electrice ajung să plătească și 600 de lei în clădirile neizolate.

Mihaela Popa, auditor energetic: ”Factura pentru încălzire la centrală cu gaz este de aproximativ de cinci ori mai mică decât factură pentru încălzire la centrală electrică.”

Altfel spus, indiferent ce combustibil folosiți pentru încălzire, important este să nu pierdeți căldură din casă.

Cătălin Matei, constructor de case eficiente energetic: ”Aceasta casă nu pierde căldură pentru că este izolată foarte bine cu polistiren de 30 de cm, de foarte bună calitate, tâmplărie foarte bună, geamuri foarte bune, foarte mari și orientate către sud, către soare."

Pentru o casă de 180 de metri pătrați, cu două etaje, factura de căldură nu depășește 150 de lei lunar, deși se află la munte, unde iernile sunt geroase. La ora actuală, cea mai eficientă sursă de încălzire este pompa de căldură. Instalația încălzește aerul printr-un sistem complex de compresie.

Liviu Căsăneanu, expert instalator: ”Ea extrage apă din pământ la o temperatura de 12 grade și o aduce în casă cu 45-50 de grade. Costul ar fi de 2,5 lei pe metrul patrat.”

Mulți folosesc și lemne. O femeie din Bistrița - Năsăud a investit 3.000 de euro într-o instalație care încălzește instant locuința printr-un sistem de captare a aerului cald din șemineu.

Dalia Beandean, proprietara: "Se cunoaște... Anul trecut, pe aceeași vreme făceam căldură din septembrie și era mare factura. Anul acesta, deocamdată, am cumpărat doar de 500 de lei, dar la gaz facturile erau de 1.200, 1.500.”

O centrală pe lemne poate fi o soluție, dacă aveți pentru ea o cameră specială.

Specialistii spun că, dacă vreți să incalziti aceeași suprafață, va costă dublu dacă folosiți gaz și de patru ori mai mult dacă alegeți o centrală electrică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61924343
Povestea MagicHome, refugiul părinților copiilor bolnavi de cancer de la Fundeni, duminică, la ”România, te iubesc!”

Viața pe un scaun. Așa curg zile, luni, uneori ani pentru părinții copiilor bolnavi de cancer internați în spitalele noastre. Acești oameni își duc suferință pe un scaun.

61924346
Târgul de Carte ”Gaudeamus”. Cărțile autorilor români, cele mai bine vândute și la această ediție

Mii de oameni au mers sâmbătă la Târgul de Carte ”Gaudeamus” din București, într-o zi plină de lansări.

61924335
Soluțiile propuse de ONG-uri pentru a ține departe urșii de orașe, fără să fie uciși

Problema spinoasă a urşilor care îşi caută hrana tot mai aproape de curţile oamenilor se poate rezolva şi paşnic, spun asociaţiile de mediu.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.