Legea adopției se simplifică. Indemnizații lunare pentru cei care devin astfel părinți

×
Publicitate

Românii sunt încurajaţi financiar să adopte copii, iar legislaţia se va simplifica. Astfel, cei care vor să crească un copil de peste trei ani vor primi câte 600 de lei lunar.

Pentru cei de peste șapte ani, suma creşte la 900 de lei. Toate aceste lucruri sunt prevăzute într-un proiect, aflat în dezbatere publică.

Banii promişi de noua lege pentru familiile care îşi doresc un copil aflat în grija statului ar putea creşte şansele de adopţie şi pentru fetiţele şi băieţii de peste trei ani.

Gabriela Coman, preşedinte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului: „Să susţinem adopţia naţională a copiilor care sunt mai greu adoptabili. Mă refer aici la copiii de peste trei ani şi apoi şi de vârste mai mari, de la 7 ani în sus. Şi-aici venim cu nişte indemnizaţii lunare."

Concret, familia primeşte 600 de lei pe lună dacă adoptă fie un copil cu vârsta între trei şi șase ani, fie unul cu handicap uşor sau mediu, fie doi copii care sunt fraţi.

Pentru copiii de peste șapte ani, părinţii adoptivi ar putea primi de la stat 900 de lei. La fel, dacă minorul are un handicap grav sau dacă sunt înfiaţi împreună trei fraţi. Dacă sunt îndeplinite două condiţii simultan, suma creşte cu 25%, dacă sunt toate trei - cu 50%.

Gabriela Coman, preşedinte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului: „Posibilitatea de a acorda acestor familii la nevoie o sumă de 1.500 de lei pe an, pentru necesitatea unor programe de reabilitare sau recuperare a copilului dat fiind ca provenind din sistemul de protecţie specială s-ar putea să aibă nevoie de mai multe intervenţii.”
Reporter: „Și până la ce vârstă primesc banii?”
Gabriela Coman: „Până la vârsta de 18 ani.”

Procesul de adopţie din România este unul stufos, lucru care ne plasează printre ultimele state din Europa la acest capitol, cu doar 800 de adopţii pe an, deşi avem 55.000 de copii abandonaţi.

Proiectul de lege lansat acum în dezbatere elimina căutarea rudelor de gradul IV ale copilului. Asta pentru că pot fi câteva zeci de persoane, în unele cazuri. Familia care vrea să adopte nu va mai fi pusă să îşi reinoiască atestatul decât la cinci ani, şi nu la doi, cum e în prezent.

Copiile de acte de la dosar nu mai trebuie legalizate. În plus, managerul de caz, cel care se ocupă de adopţie, îşi poate asuma decizia de a da copilul viitoarei sale familii înainte de a finaliza toţi paşii birocratici, dacă ştie că e spre binele minorului.

Pentru prima dată, legea nouă prevede şi amenzi de la 2.000 până la 3500 de lei pentru şefii de Direcţii judeţene care nu monitorizează măcar o dată la trei luni inspectorii de adopţii. Să nu uităm că un director care avea anul trecut 7400 de lei salariu, acum are peste 12.000, o creştere enormă, de 60% de la un an la altul.

Iniţiatorii susţin că proiectul ar putea intra în vigoare din toamnă sau cel târziu de anul viitor.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
61963535
Zeci de tehnicieni și moaşe au protestat în fața Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj

Peste 30 de tehnicieni și moaşe au protestat joi dimineaţă în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj. 

61963337
Intersecţia din Timişoara, denumită de The Sun "drumul către iad", are o copie fidelă în acelaşi oraş

Autorităţile au lărgit un pasaj rutier, iar intersecţia a fost marcată cu o mulţime de linii care să îi îndrume pe şoferi către sensul pe care vor să meargă.

61963307
1 iunie, zi liberă. Românii se vor bucura de o a doua mini-vacanță în decurs de câteva zile

1 iunie, zi liberă. Românii au parte de o săptămână extrem de ușoară, lucrând în acest interval doar 3 zile din 5.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.