Lecție de viată de la copiii nevăzători: cursuri de escaladă și aventuri cu tiroliana

×
Publicitate

Zeci de tineri nevăzători din judeţul Iaşi reuşesc să ne ofere o impresionantă lecţie de viaţă.

Din dorinţa de a-şi depăşi limitele, 60 de elevi cu deficienţe de vedere, de la Liceul Special Târgu Frumos, au învăţat să capete mai multă încredere în ei prin cursuri de escaladă. Cei mai curajoşi nu au dat înapoi nici de la aventura cu tiroliana şi au fost învăţaţi cum să-şi folosească simţurile pentru a face faţă mai multor trasee.

Deşi e cea mai mică, Patricia este şi cea mai curajoasă. La numai 10 ani, ştie că trebuie să asculte de vocea voluntarului care o ghidează şi să găsească, prin pipăit, cel mai uşor traseu de escaladat. Cei mai mari spun că prin escalada pot scapă de orice teamă.

Marius, 16 ani: ”Aici îmi place să mă distrez cu colegii. Aici îmi înving temerile.”

Andreea se apropie de vârsta majoratului şi, spune ea, ar vrea să-i ajute şi pe alţi copii nevăzători să nu se lase doborâţi de handicap.

Andreea: ”Să experimenteze orice, să nu se dea bătuţi şi să nu trăiască cu impresia că dacă au un handicap nu pot depsi unele impedimente."

Cu mai multe emoţii, tinerii cu deficienţe de vedere au învăţat să ducă la bun sfârşit şi un traseu prin copaci şi să se bucure de tiroliana.

Monica Sofiea, preşedinta Asociaţia Zero Gravity Iaşi: "Proiectul de corzi a luat naştere ca urmare a unei prime vizite a copiilor de la liceul special. Îi ajută foarte mult motric şi psihic. Am reuşit să facem tot ce vedeţi aici şi mai ales să aducem bucurie în rândul acestor copii."

Proiectul Grădina cu Corzi a fost gândit de specialişti în sprijinul elevilor nevăzători, care, spun ei, se lovesc de mai multe bariere în societate.

Liliana Iftode, profesor preparator: ”Prin escaladă, vrem să le transmitem că nu există limite. orice copil, indiferent de deficienţă, poate să îşi depăşească limita pe care societatea o impune."

Gabriela Doru, psipedagog: ”Pentru elevii nevăzători, reprezintă un antrenament tanctil şi un antrenament auditiv. Ei percep lumea prin intermediul mânilor, a pipăitului şi pot descoperi obstacolele pe peretele de căţărare."

Cursurile de escaladă şi tiroliană sunt organizate de psihopedagogi, voluntari şi profesori de la liceul special Târgu Frumos. Iar proiectul bazat pe sport şi terapie ar putea fi continuat şi la primăvară.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61917683
Cartierul de rromi unde 50% din populaţie e minoră, iar 60% dintre femei au ajuns mame înainte de 18 ani

Rezultate surprinzătoare după un recensământ realizat într-unul din cele mai sărace cartiere din Brașov, Gârcini.

61917567
Psiholog școlar, despre imaginile surprinse la Balul Bobocilor din Cluj: "Nu realizează riscurile pe care şi le asumă"

Imaginile surprinse la un bal al bobocilor, organizat într-un club din Cluj, au împărţit internetul în două tabere. Sunt imaginile înjositoare pentru tinerii care au acceptat o astfel de provocare? Psihologii vin cu răspunsurile.

61917660
Salariile a zeci de profesori din Prahova întârzie de aproape 3 săptămâni. Anunţul dascălilor

Salariile a zeci de profesori din Prahova întârzie de aproape 3 săptămâni. Dascălii predau în şcoli cu elevi puţini, unde finanţarea pentru fiecare copil, prevăzută de lege, nu acoperă sumele necesare.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.