La două zile, polițiștii din Constanța înregistrează un caz de violență domestică

×
Publicitate

Situaţie alarmantă în judeţul Constanța unde poliţiştii înregistrează aproape la două zile un caz de violenţă în familie.

Alte sute de cazuri de acest tip nu apar în aceste statistici pentru că victimelor le este mult prea teamă să apeleze la autorităţi. Vestea bună este totuşi că femeile agresate de parteneri au acum un loc secret unde pot sta alături de copiii lor pe o perioadă de până la 90 de zile.

Numai în decursul anului trecut, specialiştii de la protecţia copilului au înregistrat peste 1200 de sesizări în care victime au fost atâta mame cât şi copii.

Cu alte cuvinte, o dată la două zile, poliţiştii înregistrează cel puţin un caz de violenţa domestică atât în oraş, cât şi în zone rurale.

Din păcate, însă, numărul cazurilor pare a fi mult mai mare mai ales că în foarte multe situaţii victimele îşi retrag plângerile depuse la poliţie sau la direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Autorităţile dispun de mai multe locuinţe secrete în care victimele pot locui până la 90 de zile. Şi ce e mai important: aici promesc sprijin psihologic, să îşi poată reveni ca să ia viaţa de la capăt.

Datele poliţiei arată că numărul persoanelor care au căzut victime ale violenţei domestice creşte de la an la an.

Oana Manoila, purtător de cuvânt DASPC Constanța: "În decursul anului 2017, 1207 cazuri de violenţă. Aici sunt incluse toate formele de violenţa domestică, violenta verbală, fizică emoţională, de neglijenţă în cazul celor mici. Persoanele care ne apelează pot sta aici maximum 90 de zile timp în care beneficiază de sprijin şi consiliere psihologică".

Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului Constanța deţine un centru de protecţia a mamei şi a copilului, dar şi locuinţe secrete, în care victimele violenţei în familie sunt protejate până la clarificarea juridică a situaţiei.

Cele mai multe dintre victime ajung aici după ce apelează linia verde a instituţiei pentru a cere ajutor.

Irina Bolat, psiholog: "De la începutul anului am avut trei persoane în centrul nostru. Ele ajung apelând numărul de urgenţă şi de acolo li se oferă serviciile de care au nevoie, de terapie".

La rândul lor, poliţiştii spun că înregistrează o creştere alarmantă a sesizărilor privind violenţa domestică: numai în nultimele luni au întocmit aproape 400 de dosare penale.

Cristina Vasile, purtător de cuvânt IPJ Constanța: "S-a înregistrat o medie lunară de 81 de cazuri dintre care 48 au fost comise în mediul urban".

Situaţia pare a fi chiar mai gravă, dacă ţinem seama de faptul că multe victime care cer ajutor, ajung ulterior să îşi retragă plângerile făcute împotriva agresorilor.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61928454
LOTO 6/49. Numerele extrase duminică, 4 martie 2018

Loteria Română a organizat, duminică, 4 martie, o nouă serie de extrageri pentru jocurile de noroc 6/49, Joker, Noroc, 5/40, Noroc Plus şi Super Noroc.

61944408
Adolescenții din România învață cum să se protejeze în mediul online

În era informației, adolescenții din România învață cum să se protejeze în mediul online și să nu pice în capcana știrilor false. Google și o asociație din Marea Britanie au lansat un proiect pilot de educaţie digitală.

61944566
Mama și fetița, care au stat toată iarna în câmp, au ajuns la un adăpost. Planurile femeii

Femeia care a stat cu fetița ei de 3 ani întreaga iarnă în câmp are acum un adăpost decent. Au ajuns amândouă la Centrul Maternal de la Săftica, s-au spălat cu apă caldă și au mâncat pe săturate.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.