Evenimentul "Cină în alb", în premieră, în România. Regulile stricte pe care le urmează

×
Publicitate

''Vrem strălucire, eleganță şi stil, chiar dacă veniţi cu masă pliantă, taburetul şi coşul cu de-ale gurii în portbagaj!'' Astfel sună mesajul celor care aduc în România, în premieră, evenimentul "Cină în alb".

Va fi un picnic uriaş, într-un loc ce rămâne secret până în ultima clipă. Pentru că aşa cere tradiţia, fie că adunarea se face în Paris, la New York, Miami sau Bucureşti. Până pe 24 august, participanţii îşi pot alege atent ţinutele obligatoriu albe şi să decidă, după buget, dacă aduc totul de acasă ori se lasă în grijă bucătarilor şefi.

Acum 30 de ani, un francez bogat, reîntors după mulţi ani în ţară, şi-a convocat prietenii la un picnic în parc. Atât de mulţi i-au confirmat prezenţa, încât Francois Pasquier le-a transmis că nu se vor putea recunoaşte, decât dacă se îmbracă la fel. Şi le spune şi cum: elegant, în alb.

Între timp, peste 70 de oraşe au găzduit "Cină în Alb", care se ţine în premieră, peste trei săptămâni, şi la Bucureşti.

Prima regulă e categorică: ţi se permite accesul doar dacă întreagă ţinută e albă, incluzând accesoriile. Mai departe, plăteşti mai mult dacă doreşti să fii servit sau mai puţin, dacă vii cu mâncarea în coş şi recuzita în portbagaj.

''Oaspeţii noştri pot să-şi aducă tot, de la mese, scaune, veselă, tacâmuri de acasă. Varianta această costă 350 de lei de un cuplu", spune organizatorul.

E adevărat, cină în alb permite nuanţe în funcţie de ţară care găzduieşte evenimentul. Dar nu e de dorit că, la Bucureşti, oaspeţii să vină cu paporniţa în care să fie pitite slană, ceapă şi brânză. Se merge pe gastronomie fină şi sunt restricţii şi la băuturi. Cel mult o sticlă de vin, şampanie, spumant sau prosecco pentru fiecare persoană. Fără alcool tare şi fără bere.

Pentru că aşa cere protocolul internaţional, şi în România locul evenimentului va fi ţinut secret până cu două ore înainte, când cei care au rezervări vor primi un sms pe telefon. Pentru această prima ediţie, organizatorii estimează un număr de participanţi între 800 şi 1000.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61902076
Românii dau tot mai mulți bani pe cosmetice și preferă produsele sofisticate

Pe principiul mai bine mai târziu decât niciodată, românii care au un anumit standard au început să fie tot mai sofisticaţi şi mai atenţi la produsele de îngrijire pe care le folosesc.

61902074
Muncitorii care lucrează afară, pe caniculă, ignorați de angajatori: "Ne luăm singuri apă"

Temperaturile ridicate îi obligă pe angajatori să ia măsuri pentru că cei care muncesc afară, în caniculă, astfel încât aceştia să nu fie expuşi riscurilor.

61902029
O femeie care își crește singură cei șase copii are nevoie de ajutor

Destin amar pentru o femeie de 31 de ani, din Golăești, judeţul Iaşi. Tânăra, mama a şase copii, a rămas văduva în urmă cu un an, iar de atunci duce singură toate greutăţile casei.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.